sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăNaționalVirgil Popescu s-a retras din cursa pentru postul de prim-vicepreședinte al PNL

Virgil Popescu s-a retras din cursa pentru postul de prim-vicepreședinte al PNL

Virgil Popescu a anunțat vineri la Consiliul Național al PNL că se retrage din cursă pentru a-l lăsa pe Dan Motreanu să intre în Biroul Executiv al partidului. Virgil Popescu este deja membru în BEX, dat fiind că este vicepreședinte al partidului.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

„Cred că e cel mai înțelept ca Dan Motreanu să intre în Biroul Executiv, să facă parte din conducerea partidului. Mă bucur că suntem toți de acord căunitatea partidului stă în forța noastră. E păcat că până la această dată Dan nu a fost în BEX. E un liberal mai vechi decât mine. Cred că împreună putem face mult mai mult decât singuri. Dan, te rog să accepți să îmi retrag candidatura și să rămâi singur în această cursă”, a declarat Virgil Popescu.

De asemenea doi liberali s-au retras din cursa pentru postul de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale: Ben Oni Ardelean şi Sorin Moldovan. În cursă au rămas primarul Constanţei, Vergil Chiţac, și Virgil Guran, potrivit unui anunț al lui Gheorghe Flutur.

Consiliul Naţional al PNL în care au loc alegeri pentru funcţiile de secretar general, prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice şi vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale a început, vineri, la Poiana Braşov.

La reuniune şi-au înregistrat prezenţa 790 de delegaţi, potrivit secretarului general interimar al PNL, Lucian Bode.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...