luni, iulie 4, 2022
AcasăNaționalPreţuri crescute artificial la energie, pentru bani mai mulţi de la stat

Preţuri crescute artificial la energie, pentru bani mai mulţi de la stat

Un document al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) arată că unii furnizori de energie şi-au crescut artificial preţurile, pentru a cere mai mulţi bani de la bugetul de stat prin mecanismul de plafonare şi compensare a facturilor. 

Instituţia a realizat o serie de verificări în urma cărora au fost identificaţi furnizori de energie care au utilizat metode de creştere artificială a preţului mediu ponderat de achiziţie prin încheierea la preţuri excesive de contracte de achiziţie intra-grup, pe pieţe centralizate (produse cu livrare pe termen scurt – săptămână/lună) şi de acte adiţionale de modificare a preţului de contract încheiate după publicarea în Monitorul Oficial a OUG 118/2021, în vederea creşterii sumei decontate de la bugetul statului prin mărirea diferenţei dintre preţul mediu ponderat de achiziţie şi plafonul maxim stabilit prin OUG 118/2021, metodă prin care furnizorul poate beneficia de sume nejustificat de mari de la bugetul statului.

Investigaţii demarate de ANRE

Aceste tranzacţii încheiate în scopul măririi artificiale a preţului pot fi suspectate, conform reglementărilor europene, de posibilă manipulare de piaţă, au subliniat reprezentanţii ANRE, care au demarat investigaţii în acest sens, transmite Agerpres.

Furnizorii au utilizat şi alte modalităţi de creştere artificială a sumei decontate prin „excluderea din datele declarate ca achiziţii pe contracte în derulare în perioada noiembrie 2021-ianuarie 2022 a contractelor cu preţ mic, metodă utilizată de unii furnizori în vederea îndeplinirii criteriului de eligibilitate privind depăşirea plafonului maxim de 525 lei/MWh (energie electrică) sau de 250 lei/MWh (în cazul gazelor naturale)”.

Compensare cerută de două ori

Până la data de 6 iunie 2022, ANRE a primit 239 de cereri de decontare de la un număr de 65 de furnizori, a soluţionat 62 de cereri şi a confirmat către Ministerul Energiei plata unei sume de 34,8 milioane de lei aferente facturilor din noiembrie, decembrie şi o parte din luna ianuarie 2022.

Un număr de 35 de cereri, în valoare de 8 milioane de lei, au fost respinse, întrucât preţul de achiziţie a energiei a fost sub plafonul aprobat prin lege.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
23.2 ° C
23.6 °
21.6 °
93 %
2.8kmh
52 %
lun
34 °
mar
36 °
mie
27 °
joi
27 °
vin
19 °
RON - Română (nou) leu
EUR
4,9670

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea la carburanți, altfel se merge la supermarket.

EDITORIAL

Pentru a înțelege de ce nu e apă în județ, e nevoie de o foarte succintă recapitulare. Regia de apă, subordonată CJ, e căpușată...

EPIGRAMA ZILEI

Din cauza unui singur ins Cu aberantul lui război, Rusofobia s-a extins Mai abitir ca Sars Cov 2! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...