luni, iulie 7, 2025
AcasăNaționalUSR contestă la CCR majorările salariilor pentru demnitari

USR contestă la CCR majorările salariilor pentru demnitari

Uniunea Salvaţi România (USR) a anunţat miercuri că a depus două sesizări la Curtea Constituţională a României (CCR) care vizează proiectele de majorări de salarii din sistemul public trecute săptămâna trecută prin Parlament.

USR spune că încălcarea principiului bicameralismului a avut loc din cauză că parlamentarii puterii au venit la Camera Deputaţilor cu amendamente care n-au existat în forma de la Senat şi care au deturnat total scopul actului normativ aprobat, iar, în acest fel, Senatul nu s-a pronunţat pe aceste măsuri, iar rolul său a fost exclus din procesul de legiferare.

„Cea mai gravă încălcare a procedurilor parlamentare privind adoptarea proiectului Pl-x 21/2022 este că, la o săptămână după ce actul normativ a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor, puterea a decis, sub pretextul existenţei unei aşa-zise erori materiale, modificarea legii prin introducerea în text a unei excepţii care prevede că se măresc şi indemnizaţiile tuturor demnitarilor. Or Parlamentul, când a votat proiectul de lege, nu a aprobat aşa ceva”, se menţionează în comunicat.

Chiar şi fără a include această excepţie, USR arată că a votat, săptămâna trecută, împotriva adoptării proiectului de lege.

„Dacă legea de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost declarată neconstituţională de către CCR pe motiv că atât comisia de specialitate, cât şi plenul au adoptat proiectul în aceeaşi zi, fără să existe vreo interdicţie în acest sens, legea de majorare a salariilor la stat este la fel de neconstituţională, pentru că au trecut câteva ore între şedinţa comisiei de specialitate şi adoptarea legii în plenul Camerei Deputaţilor. Impactul bugetar este necunoscut. Nici ministrul Finanţelor, nici ministrul Muncii, niciun parlamentar al actualei coaliţii nu are habar de câţi bani e nevoie pentru aceste creşteri”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.6 ° C
22.6 °
16.6 °
61 %
1.3kmh
2 %
lun
34 °
mar
35 °
mie
30 °
J
24 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...