duminică, iulie 13, 2025
AcasăNaționalUn minor drogat din Satu Mare s-a răsturnat cu mașina furată de...

Un minor drogat din Satu Mare s-a răsturnat cu mașina furată de la tatăl său

Gest inconștient făcut de un băiat în vârstă de doar 15 ani. Adolescentul, din Satu Mare, a consumat droguri, a furat mașina tatălui și a gonit pe străzile din oraș, până când s-a răsturnat. În mașină se mai aflau câțiva prieteni. Faptele vor fi cercetate în cadrul unui dosar penal, potrivit Digi24.

Incidentul s-a petrecut luni dimineață, în jurul orei 5, au transmis polițiștii din Satu Mare.

Băiatul a luat mașina tatălui plecat în Germania și a condus cu viteză prin oraș, până la un sens giratoriu unde s-a răsturnat.

Nu au fost înregistrate pagube materiale sau victime în urma accidentului.

Anchetatorii care au venit la fața locului au constatat că la volan se afla băiatul de 15 ani.

El a fost supus testării cu aparatul etilotest, al cărui rezultat a fost negativ. Rezultatul a fost însă pozitiv la un test rapid pentru detectarea substanțelor psihoactive. Băiatul a fost dus la Spitalul Județean Satu Mare, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea prezenței alcoolului sau a unor substanțe psihoactive în organism.

În cauză se fac cercetări pentru furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, potrivit poliției, potrivit sursei citate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
25.6 ° C
25.6 °
25.5 °
42 %
0.7kmh
0 %
D
31 °
lun
31 °
mar
31 °
mie
30 °
J
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...