spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNațional10 ani de „Dăruiește Viață” și 43 milioane de euro investiți în...

10 ani de „Dăruiește Viață” și 43 milioane de euro investiți în sistemul medical

„Dăruiește Viață”, asociația din spatele celei mai mari inițiative de implicare socială din România (#NoiFacemUnSpital), împlinește anul acesta 10 ani de existență, muncă și proiecte care au adus schimbarea pentru pacienți, familiile acestora și cadrele medicale.

De la înființare, în 2012, asociația a investit, în peste 35 de proiecte, 43 milioane de euro în sistemul medical, fonduri strânse de la peste 500.000 de donatori persoane fizice și peste 7.700 companii.

Aniversarea este marcată de faptul că cel mai important proiect al Dăruiește Viață și cea mai de anvergură investiție făcută în sistemul sanitar din România în ultimii 30 de ani – Spitalul de Copii construit exclusiv din donații și sponsorizări – a intrat în etapa finală, urmând să fie dusă la bun sfârșit în următoarele luni.

Pentru că primii 10 ani sunt doar începutul, Dăruiește Viață a lansat în contextul aniversării campania „Dăruitorii”.

Campania a fost prezentată pentru prima dată în cadrul unei conferințe speciale de presă, în incinta șantierului noului Spital, cel mai ambițios proiect Dăruiește Viață. La eveniment au participat: Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, două dintre fondatoarele Dăruiește Viață, Paula Herlo, Alex Dima și Tudor Chirilă, cei trei susținători care au fost alături de Asociația încă de la început, precum și reprezentanții principalelor spitale în care Asociația a implementat sau desfășoară proiecte în prezent.

500.000 de români și 7.700 de companii au dăruit

„Uneori ni se pare incredibil că au trecut 10 ani, timp în care ni s-au alăturat peste 500.000 de oameni și 7.700 companii. Energia lor, bătăile lor de inimă au făcut posibile proiectele prin care Dăruiește Viață a ajutat ca alte inimi, ale celor care au avut nevoie de sprijin, să bată. Fiecare persoană care a susținut Dăruiește Viață cu o donație, cu un share, cu o încurajare este un Dăruitor. De șanse, de speranță, de schimbare. Această campanie le este dedicată lor. Schimbarea însă, abia acum începe. Iar pe daruiesteviata.ro aflați mai multe detalii”, a declarat Carmen Uscatu, co-fondatoarea Asociației „Dăruiește viață”.

„10 ani de Dăruiește Viață înseamnă 10 ani de muncă asiduă pentru a gândi și implementa proiecte care să dea șanse în plus pacienților din România și să le ofere cadrelor medicale resursele necesare pentru a-și face meseria cât mai bine. Înseamnă crearea de noi standarde și repere de urmat pentru sistemul medical și pentru autorități. Cu sprijinul donatorilor și sponsorilor, Dăruiește Viață a investit 43 mil. € în modernizarea infrastructurii spitalicești, dotarea cu echipamente performante a spitalelor din România, construcția de spitale modulare, donarea de echipamente de protecție, schimbarea de legi și construcția de la zero unui Spital de Copii. Iar drumul nostru abia începe”, a arătat și Oana Gheorghiu, de asemenea co-fondatoare a asociației.

Bilanțul celor 10 ani de activitate cuprinde:

  • 8 spitale ale căror secții de oncologie adulți și copii au fost renovate și aduse la standarde europene în Timișoara, Brașov, București și Cluj;
  • 20 de camere sterile construite, ceea ce a triplat capacitatea de transplant în România;
  • înființarea sub-programului de diagnosticare în profunzime a cancerului limfatic și crearea a două laboratoare adecvate în Timișoara și la Institutul Clinic Fundeni, București;
  • achiziționarea de echipamente performante și schimbarea unui ordin de ministru pentru a facilita accesul bolnavilor care nu au șanse în România, la tratamente în afara țării.

De asemenea, Dăruiește Viață a reacționat rapid și eficient în situațiile de criză precum Colectiv (când a donat echipamente de 350.000 euro), pandemie (când a construit două spitale modulare la standarde europene, complet funcționale și astăzi la București și Piatra Neamț și a donat 17 tone de echipamente de protecție și echipamente medicale către unități medicale din 103 orașe, din 40 de județe) sau războiul din Ucraine (când a donat peste 450.000 euro în echipamente medicale și de prim ajutor).

În prezent, gestionează inițiativa #NoiFacemUnSpital, construcția Spitalului de Copii de la Marie Curie, un proiect reper pentru România.

„Dăruitorii”, pentru că încă e nevoie de sprijin

Campania aniversară „Dăruitorii”, a fost creată de Saatchi & Saatchi + The Geeks și va fi difuzată în următoarea lună în toate mediile de comunicare (radio, TV, outdoor, online). Campania a fost inspirată din proiectele de succes ale Asociației, iar cadre din spotul de campanie au fost filmate în clădirea noului Spital.

Modalități de donare

Dăruiește Viață îi invită pe toți cei care vor să se implice în continuare sau care vor să înceapă să susțină proiectele Asociației să doneze pentru următorii 10 ani de schimbare. Principalele modalități de donație:

Online pe www.daruiesteviata.ro
SMS la 8864 cu textul SPITAL pentru o donație lunară de 4 euro

Donarea zilei de naștere pe www.daruiesteviata.ro/campanii

Cadouri cu sens pe www.daruiesteviata.ro/cadouri

COMPANII: redirecționarea a 20% din impozitul pe profit / venit. Detalii pe www.daruiesteviata.ro/sponsorizeaza

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...