joi, martie 28, 2024
AcasăNaționalRăzbunare a Istoriei, la Iaşi - „Drumul lui Kim Ir Sen” de...

Răzbunare a Istoriei, la Iaşi – „Drumul lui Kim Ir Sen” de la Ungheni, reabilitat cu banii Occidentului. Proiect împotmolit peste Prut

Programul operaţional comun pe care România îl derulează cu Republica Moldova, similar de altfel finanţărilor de proiecte cu celelalte ţări vecine, a fost supralicitat şi în exerciţiul financiar european care tocmai se încheie. Pe frontiera de est, nu mai puţin de 241 de proiecte au concurat pentru obţinerea banilor dintr-un fond total de 89,1 milioane de euro – mult mai mic decât cele din programele cu Bulgaria (258,5 milioane de euro) şi Ungaria (231,8 milioane), similar celui comun cu Serbia şi ceva mai generos faţă de pachetul cu Ucraina (66 milioane de euro). Unul din acestea este şi reabilitarea aşa-numitului „Drum al lui Kim Ir Sen”. Este drumul care a cunoscut ultima asfaltare când a fost aici fostul dictator nord-corean, şi pe care acum Consiliul Judeţean Iaşi vrea să-l reasfalteze cu banii Uniunii Europene. Drum care în România se termină pe podul peste Prut de la Ungheni, construit de Gustave Eiffel. Au apărut însă probleme. Şi nu la noi, ci peste Prut, în Republica Moldova.

Consiliul Judeţean Iaşi a depus 12 proiecte pe POR transfrontalier, dar nu toate au primit undă verde. Unul dintre cele aprobate de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Iaşi este cel de modernizare a unui segment de drum judeţean, „la pachet” cu o porţiune de drum naţional de peste Prut. În Iaşi, este vorba de 6,4 km pe DJ 249A, iar în raionul Sîngerei, 4,3 km pe drumul raional L 287.

Făcut de mântuială în comunism, împotmolit în birocraţia din capitalism

Ambele segmente sunt „praf”, la propriu, deşi cel din judeţul Iaşi a avut cândva un strat de asfalt. Ziarul de Iaşi a scris în mai multe rânduri despre starea deplorabilă a carosabilului asfaltat în grabă la începutul anilor ’80, ca să se vadă frumos – povestesc cei din partea locului trecuţi de o vârstă – din trenul cu care călătorea dictatorul nord-coreean Kim Ir Sen spre Bucureşti, să se întâlnească cu Ceauşeştii. Căci, se ştie, fostul dictator avea frică de mersul cu avionul, şi călătorea doar cu trenul.

Citiți și: Încep lucrările la „Drumul lui Kim Ir Sen“ de la Iaşi. Povestea acestuia e fabuloasă

Dar „Creşterea accesibilităţii transfrontaliere prin modernizarea infrastructurii de interes local din judeţul Iaşi, România, şi raionul Sângerei, Republica Moldova“, cum se numeşte proiectul comun, încă nu a dat rezultate. Asta, pentru că partea moldoveană încă nu şi-a făcut temele. Practic, drumul care trebuie să lege satele Bobletici (comuna Coşcodeni, raionul Sîngerei) şi Drujba (comuna Hîrceşti, raionul Ungheni) şi, implicit, cele două raioane întârzie să intre în şantier dintr-un motiv aparent banal: nu este pe de-a-ntregul domeniu public. Ar trebui făcute câteva exproprieri în acest sens, iar cazul a ajuns până la Guvernul de la Chişinău. O soluţie este aşteptată luna aceasta, dar e un termen ultimativ pentru cei de dincoace de Prut, care s-au săturat să tot stea în stand-by.

Planul B

Consiliul Judeţean Iaşi, liderul proiectului cu o valoare totală de 4,5 milioane de euro, a pregătit deja un „Plan B”, în cazul prelungirii blocajului la Sîngerei. Surse din administraţia judeţului ne-au precizat că este posibilă prinderea DJ 249A în alt proiect cu finanţare europeană: şoseaua de centură ocolitoare de trafic uşor.

Iulian Marcu, primarul comunei Ungheni din judeţul Iaşi, preferă o ieşire mai rapidă din impas: dacă răspunsul raionului Sîngerei va fi din nou negativ, atunci investiţia să fie preluată de Consiliul Judeţean Iaşi din bugetul propriu, iar apoi CJ să recupereze banii din alte programe.

Contractul de lucrări e atribuit de mai bine de 2 ani

Istoria celor două segmente de drum blocate în proiectul transfrontalier este veche de mai bine de cinci ani. Apelul de proiecte în Programul Operaţional Comun România-Republica Moldova a fost deschis în decembrie 2017 şi s-a încheiat 6 luni mai târziu, în mai 2018. În septembrie 2019, când a primit acceptul pentru finanţare din partea Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră, valoarea totală a investiţiei se ridica la 18,4 milioane de lei, respectiv 3,9 milioane de euro (la un curs recomandat de 1 euro â 4,71 RON), inclusiv TVA. Ultima intervenţie s-a făcut în mai 2021, când CJ a majorat cheltuielile neeligibile la 11,56 milioane de lei, respectiv 2,36 milioane de euro (la un curs de 1 euro â 4,89 lei).

Citiți și: (FOTO) O ciudăţenie: drum judeţean cu gropi, dublat la câţiva metri de un drum asfaltat

Între timp, din două încercări s-a reuşit şi atribuirea contractului de modernizare a celor 6,4 km din DJ 249A, respectiv a sectorului Mânzăteşti-Ungheni.

Poartă de intrare în Uniunea Europeană

Ungheni este satul la capătul căruia se află cunoscutul pod feroviar proiectat şi construit în 1877 de mult mai cunoscutul Gustave Eiffel şi o primă staţie de tren pentru cei care intră în România, adică în Uniunea Europeană. Există şi un punct vamal.

Imaginaţi-vă cum ajung maşinile celor de la vamă până aici pe acest drum, atunci când e nevoie de anumite formalităţi, ne invita primarul comunei Ungheni la un exerciţiu cu câţiva ani în urmă, când am descoperit drumul lăsat în voia sorţii de către autorităţile ieşene. Acum, ultima parte a acestui drum (aprox. 2,5 km) e atât de degradată, încât Direcţia de administrare a drumurilor judeţene intervine zilele acestea pentru a mai netezi gropile.

Ted Construct este firma care şi-a adjudecat contractul de modernizare a DJ 249A în iunie 2020, pentru 13,57 milioane de lei fără TVA, contract ţinut de atunci în loc de clauza suspensivă. Drumul ar fi fost gata demult, pentru că durata lucrărilor este de 15 luni, dar banii nu vin până când nu se deblochează drumul din Republica Moldova.

Firma menţionată urmează să refacă în totalitate structura drumului, pe care nu s-a mai intervenit de mai bine de 40 de ani. Straturile de carosabil existente vor fi decapate până la o adâncime de 20 cm, iar platforma DJ 249A urmează să fie lărgită la opt metri, prin realizarea a două benzi de circulaţie a câte trei metri fiecare, a două benzi de încadrare şi a acostamentelor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
48 %
4.5kmh
73 %
joi
18 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...