PSD a anunţat, sâmbătă seară, excluderea din partid a deputatului Aurel Bălăşoiu. Surse citate de Ştirile ProTV susţin că măsura a fost luată pentru că deputatul a fost implicat într-un scandal legat de „fapte reprobabile cu un minor”.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Decizia luată de conducerea PSD a fost anunţată pe Facebook. „De asemenea, PSD se așteaptă ca acesta să își dea demisia urgent din funcția de deputat. În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunității parlamentare. PSD nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnității umane și a moralei creștine”, se mai arată în comunicatul PSD.
Măsura a fost luată după ce conducerea PSD a aflat că deputatul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un minor. Potrivit surselor citate de Știrile Pro TV, Bălășoiu ar fi implicat într-un scandal legat de „fapte reprobabile cu un minor”.
“Nu are ce căuta așa ceva în partid”
Președintele PSD Marcel Ciolacu a aflat despre acest incident și a decis să-l dea afară din partid pe Bălășoiu „în secunda doi”. „L-a exclus direct, fără discuții. Nu are ce căuta așa ceva în partid”, au mai spus sursele citate.
Contactat de Gândul, care a publicat mai multe imagini cu deputatul stând gol pe o canapea alături de un tânăr, Aurel Bălăşoiu a negat că ar fi întreținut relații sexuale cu un minor.
“Voi merge înainte și voi lupta! Merg înainte, nicio problemă! M-au exclus, nicio problemă!”, a spus Bălăşoiu.
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a anunţat pe Facebook că a decis retragerea medaliei „Câmpulung 500” decernată deputatului PSD Aurel Bălășoiu anul acesta, cu ocazia festivității oficiale „Zilele Câmpulungului” de anul acesta. „Motivul: scandalul sexual în care este implicat acesta. Medaliile de aur ale Câmpulungului reprezintă onoare și recunoaștere. Deputatul PSD nu o merită. Așa că va trebui să o înapoieze”, a scris Elena Lasconi.
Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, deputatul Aurel Bălășoiu este căsătorit și absolvent al Facultății de Teologie din Universitatea Pitești, județul Argeș. Acesta a fost primar, vreme de mai multe mandate, al comunei Rociu din județul Argeș.