marți, martie 19, 2024
AcasăNaționalPacient infectat cu stafilococ auriu, despăgubit de spital cu 150.000 de euro

Pacient infectat cu stafilococ auriu, despăgubit de spital cu 150.000 de euro

Un fost pacient al Spitalului Județean din Neamț a câștigat în instanță 150.000 de euro daune morale pentru că s-ar fi infectat cu stafilococ auriu în perioada în care a fost internat.

Suma a fost plătită în şase tranșe, din veniturile proprii ale spitalului, a declarat managerul unității medicale pentru Mesagerul de Neamț.

Pacientul fusese internat pe secția de Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț în toamna anului 2015. Acolo s-ar fi infectat cu stafilococ auriu MRSA, fiind nevoit să se trateze la Târgu Mureș.

Ulterior, fostul pacient a dat spitalul în judecată și a cerut daune morale de 150.000 de euro. Instanța i-a dat dreptate și a dispus, prin hotărâre judecătorească executorie, că spitalul este bun de plată. La executarea silită, singura dispensă obținută în negocierile cu casa de avocatură care l-a reprezentat pe bărbat a fost plata în rate a daunelor morale.

„Am reușit să negociem plata în șase tranșe pentru a nu afecta foarte puternic cash flow-ul spitalului. Procesul a început în 2015, domnul respectiv a avut o infecție cu stafilococ auriu, posibilă din Spitalul Județean Neamț, nu e demonstrat categoric, dar justiția i-a dat acestuia aceste daune morale pentru suferința cauzată de către spital. Banii au fost plătiți din veniturile proprii ale spitalului”, a declarat Alexandru Filimon, managerul Spitalului Județean Piatra Neamț, pentru sursa citată.

Ultima tranșă datorată pacientului a fost achitată luna aceasta.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
4.3 °
3.6 °
48 %
6.9kmh
42 %
mar
5 °
mie
6 °
joi
7 °
vin
8 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...