spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăNaționalLucrarea Maestrului Mircea Cantor a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO

Lucrarea Maestrului Mircea Cantor a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO

Pe 24 octombrie, la ora 12.00, la sediul UNESCO din Paris, are loc vernisajul lucrării Maestrului Mircea Cantor, Airplanes and angels, cu ocazia consacrării acesteia în cadrul Patrimoniului Mondial UNESCO.

Mircea Cantor este un artist român sau, cum preferă să spună: „Mircea Cantor este născut în România și trăiește pe Pământ.”. Absolvent al Liceului de Arte din Oradea (1996), al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca (1999), Mircea Cantor a obținut o bursă la école des Beaux-Arts de Nantes, unde și-a continuat studiile (1999-2000). A urmat apoi Corso Superiore di Arti Visive, Fondazione Ratti, Como/Cômo (Italia; 2000), DNAP école des Beaux-Arts de Nantes (2000-2003).

Franța l-a fascinat și i-a oferit spațiul pentru a se exprima. Într-un interviu, Mircea Cantor spune: „Eu nu am vrut să plec din România cu orice preț, eu am vrut să ajung într-un loc în care să-mi pot exprima arta mea”. Prin arta sa, realizând opere în diverse medii ale discursului artelor vizuale (sculptură, desen, pictură, instalații, animație etc.), în diverse registre stilistice, de la reinterpretări ale surselor folclorice și de patrimoniu până la artă conceptuală și limbaj pur vizual, Mircea Cantor a devenit unul dintre cei mai valoroși și influenți artiști plastici actuali, la nivel mondial.

„Pe tine nu te definește premiul, ci calitatea muncii tale”

Premiile și distincțiile pe care le-a obținut sunt doar parte a confirmării excelenței sale artistice, dintre care: în 2004 – Premiul Ricard; în 2011 – Premiul Marcel Duchamp; în 2019 – distincția Officier in Ordre des Arts et des Lettres. Despre premii și distincții spune într-un interviu Mircea Cantor: „Premiul într-adevăr îți deschide niște oportunități, dar pe tine nu te definește premiul, ci calitatea muncii tale. Cu atât mai mult te îndatorează un premiu, îți ridică standardele” (https://culturaladuba.ro/mircea-cantor-artist-nu-lasa-golul-sa-iti-umple-agenda-fa-acum-ca-sa-n-ai-regrete/).

Lucrările sale sunt expuse în cele mai prestigioase muzee din lume: The Museum of Modern Art (New York City – SUA); Walker Art Center (MinneapolisMinnesota – SUA); Philadelphia Museum of Art ( PhiladelphiaPennsylvania SUA); Centre Pompidou (Paris Franța); The Israel Museum (Ierusalim); Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofía (Madrid, Spania); Abteiberg Museum (Mönchengladbach, NRW, Germania); Magasin 3 (Stockholm, Suedia).

De curând, în perioada 12-14 septembrie, Mircea Cantor și Iulian Costache, Ministru-consilier al Ambasadei României la Berlin, s-au aflat la Botoșani, fiind găzduiți de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, care speră să-i aibă colaboratori apropiați în proiectele de la Ipotești. La întrevederile cu conducerea Consiliului Județean Botoșani, din aceeași perioadă, s-a discutat despre necesitatea susținerii brandurilor culturale și a simbolisticii Județului Botoșani.

  Îi adresăm și pe această cale calde felicitări Maestrului Mircea Cantor în acest moment istoric pentru întreaga Românie.

– Ala Sainenco

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.5 ° C
14.6 °
7.8 °
66 %
2kmh
5 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...