miercuri, mai 8, 2024
AcasăNaționalPrezentatoarea care a dat-o jos de pe scenă pe Irina Loghin, lăsată...

Prezentatoarea care a dat-o jos de pe scenă pe Irina Loghin, lăsată fără emisiune. S-a întors pe postul de casieră

Scandalul pornit după ce Irina Loghin a fost dată jos de pe scenă la un concert aniversar organizat la Iaşi nu a rămas fără repercusiuni. Astfel, potrivit Libertatea, prezentatoarea Doina Baciu, cea care a realizat emisiunea „Un cântec pentru fiecare” timp de mai bine de doi ani la Radio Iași, a fost îndepărtată din funcţie la mijlocul lunii noiembrie, după ce a scos-o de pe scenă pe Irina Loghin, deşi artista nu îşi încheiase programul artistic.

Aceasta devenise realizatoare, după ce fusese casieră şi portăreasă, cu ajutorul conducerii postului finanţat de la bugetul de stat. Colegii femeii spun că aceasta era susţinută de redactorul-șef, Nicolae Tomescu şi că, în timp ce inițiativele lor editoriale erau respinse, Doina Baciu discuta pe post cu nume cunoscute din zona muzicii populare din Moldova, prezenta festivaluri de folclor la Iași și în alte orașe din județele vecine și participa în jurii la concursuri de profil.

În prezent aceasta s-a întors la meseria anterioară de casieră şi atât ea, cât şi șefii din Iași au refuzat să discute cu Libertatea.

Casieră transformată în realizator de emisiune

Doina Baciu este angajată cu state vechi la Radio Iași, potrivit surselor din interiorul instituției citate de Libertatea. Aceasta a fost angajată casier, iar în ultimii ani de activitate pe această funcție dădea bonurile de masă angajaților, dar a rămas fără „obiectul muncii” în momentul în care Societatea Română de Radiodifuziune a trecut la carduri electronice. Ulterior, în documentele interne ale radioului, consultate și de Libertatea, mai figura ca responsabilă la poartă, la intrarea „în unitate”, iar din funcția de casier a rămas doar cu responsabilitatea decontării deplasărilor interne.

Ulterior, aceasta a devenit realizator de facto al uneia dintre cele mai ascultate emisiuni de la Radio Iași: „Un cântec pentru fiecare”.

Conflict cu interpreta Irina Loghin

Doina Baciu a fost retrasă însă din emisie de la jumătatea lunii noiembrie, după ce aceasta a provocat un scandal la Iași, la spectacolul „Ion Macovei – 50 de ani de cântec”. Conform înregistrărilor momentului și mărturiilor celor din sală, Doina Baciu, care prezenta spectacolul, a intrat pe scenă peste solista Irina Loghin, care încă interpreta, și a început să vorbească până a făcut-o să-și încheie recitalul. Momentul și reacțiile virulente ale publicului au fost redate și de presa locală.

Artista de muzică populară a reacționat pe pagina sa de Facebook câteva zile mai târziu, spunând că nu e supărată pe Doina Baciu. „Nu mi-am imaginat că dorința mea de a răspunde doleanței publicului ar putea crea o asemenea situație. Înțeleg însă că organizarea nu a fost perfectă, iar doamna Doina Baciu s-a simțit nevoită să încheie programul, fiind presată de durata de rezervare a sălii”, a spus Irina Loghin.

Atunci a ajuns pentru prima oară numele Doinei Baciu la urechile lui Florin Brușten, care este de peste 25 de ani secretar general Radio România, dar și la președintele director-general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), Răzvan Dincă. Ambii au confirmat pentru Libertatea că știu despre cazul de la Iași după incidentul cu Irina Loghin. Întrebați dacă este practică comună ca angajați din zona administrativă să găzduiască emisiuni pe post, răspunsurile au fost evazive.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.6 ° C
17.2 °
15.5 °
56 %
2.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
19 °
sâm
17 °
Dum
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...