vineri, octombrie 11, 2024
AcasăNaționalAmbasadoarea SUA ne temperează entuziasmul cu vizele

Ambasadoarea SUA ne temperează entuziasmul cu vizele

Kathleen Kavalec spune că România a bifat un pas important pentru programul Visa Waiver, dar mai sunt etape birocratice.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, a declarat ieri că în următoarele luni mai trebuie parcurși o serie de paşi importanţi pentru a se stabili dacă România este, de fapt, eligibilă pentru a participa la Programul Visa Waiver.

Ea a făcut precizarea la plecarea de la Palatul Victoria, după discuţiile avute cu premierul Marcel Ciolacu. „Suntem recunoscători pentru parteneriatul strâns cu Guvernul român în eforturile noastre comune de a aduce România în Programul Visa Waiver, care ar ajuta la facilitarea călătoriilor turistice şi de afaceri ale românilor în SUA fără a fi nevoie să solicite o viză. Programul este administrat de Departamentul de Securitate Internă al SUA şi are la bază eforturile de cooperare cu guvernele partenere pentru a asigura îndeplinirea cerinţelor de securitate a frontierei SUA. Mai trebuie parcurşi o serie de paşi importanţi în următoarele luni pentru a stabili dacă România este, de fapt, eligibilă pentru a participa la Programul Visa Waiver”, a afirmat Katheleen Kavalec.

Ambasadorul SUA la Bucureşti a anticipat că vor avea loc consultări suplimentare între cele două guverne în această toamnă. „Anticipăm că vor avea loc noi consultări între cele două guverne mai târziu în această toamnă, pentru a revizui respectarea de către România a unui număr de măsuri de securitate convenite anterior. În cazul unei decizii favorabile luate de Guvernul SUA pentru a include România în Programul Visa Waiver, anticipăm că va exista o perioadă de pregătire atentă şi de informare publică înainte de a fi implementate orice schimbări în cerinţele actuale de viză. Datele referitoare la rata de refuz a vizelor pentru toţi aspiranţii la Programul Visa Waiver sunt de obicei publicate nu mai târziu de ianuarie. Dacă toate condiţiile şi pregătirile vor fi realizate cu succes, programul ar putea intra în vigoare cândva în 2025”, a mai declarat Katheleen Kavalec.

Întrebată care sunt acei paşi pe care România trebuie să-i facă, aceasta a precizat: „Există o serie de paşi referitori la securitate şi schimbul de informaţii şi am semnat câteva acorduri în acest sens, care vor trebui implementate”. Totodată, Katheleen Kavalec a punctat că acest program este doar pentru vize turistice şi de afaceri, întrebată dacă sunt preconizate noi negocieri între cele două părţi în vederea eliminării vizelor pentru românii care doresc să studieze în SUA sau să lucreze acolo. „Nu se aplică vizelor de student sau altor tipuri de muncă. Este un program exclusiv pentru călătorii turistice şi de afaceri”, a mai precizat Kavalec.

Anterior, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a transmis că țara noastră a îndeplinit și ultima condiție pentru a face parte din programul Visa Waiver. „În prima parte a anului viitor”, românii vor putea călători în SUA, fără vize, a afirmat acesta, într-un comunicat. „Ieri, s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. Sigur, așteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicații pentru vize din acest an, precum și pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că România a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere,” a precizat ambasadorul.

Pașii următori către ridicarea vizelor

După ce autoritățile americane validează scăderea ratei de refuz a vizelor pentru români sub 3%, Departamentul american de stat informează Departamentul de securitate internă, care face propria evaluare. Apoi, anunță Congresul că sunt îndeplinite condițiile pentru ca cetățenii români să călătorească în State fără viză, pentru perioade mai scurte de 90 de zile. Ulterior, aleșii americani validează prin vot decizia. Așadar, este un întreg proces birocratic, care durează, dar teoretic nu ar trebui să ne pună probleme.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
25 ° C
25 °
23.6 °
62 %
2.5kmh
91 %
vin
25 °
sâm
15 °
Dum
18 °
lun
15 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Unii șoferi chiar se gândesc înainte de a parca. Se gândesc cum ar putea încurca mai multă lume.

EDITORIAL

Ion Țiriac, Ion Cristoiu, Paula Iacob, Marcel Vela, Marian Oprișan, Andrei Marga, Sorin Ovidiu Vântu, Miron Cozma, Mugur Isărescu, Mugur Mihăescu, Viorel Cataramă, Gheorghe...

EPIGRAMA ZILEI

M-am zăpăcit de tot aseară Și am ajuns în asemenea hal Că nu-mi mai aminteam de vară; (Cea cu o fată soră la spital!)   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...