joi, ianuarie 16, 2025
AcasăNaționalInterpretul de muzică folk Marius Bațu a decedat

Interpretul de muzică folk Marius Bațu a decedat

Interpretul de muzică folk Marius Bațu a decedat, potrivit unui anunț făcut de organizatorii unui concert pe care artistul ar fi trebuit să îl susţină astăzi, pe 23 noiembrie, la Lugoj.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Decesul a fost confirmat și de alți artiști, printre care Ducu Bertzi, Maria Gheorgiu, Zoia Alecu, Alina Manole și Nicu Alifantis, care au publicat mesaje de condoleanțe pe Facebook.

Marius Bațu (n. 30 octombrie 1959, Constanța d. 23 noiembrie 2024, Timişoara), interpret român de muzică folk, s-a remarcat în lumea muzicii românești în 1977, anul în care a înființat, alături de Eugen Baboi, grupul „Poesis”. În perioada 1982-1985, a activat în „Cenaclul Flacăra”. În 1994, după opt ani în Germania, a revenit în România și a reluat activitatea grupului „Poesis”.

Marius Bațu a colaborat cu numeroși artiști și formații de folk și rock din România, precum Holograf, Mircea Vintilă, Ovidiu Lipan Țăndărică, Dinu Olărașu, Ilie Stepan Project sau Compact. Marius Bațu a cântat alături de formația „Pasărea Colibri”, cu care a lansat albumul „Încă 2000 de ani”.

Potrivit presei naţionale, lui Bațu i s-ar fi făcut rău vineri seara, după un concert pe care l-a susținut la Timișoara. El a ajuns la spital, unde medicii ar fi constatat că are probleme cardiovasculare. Deși nu se simțea bine, Marius Bațu ar fi refuzat să renunțe la concertul pe care urma să îl susțină în Lugoj, sâmbătă seara. În cele din urmă, potrivit surselor, el ar fi murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, după un infarct.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
89 %
1.8kmh
100 %
joi
3 °
vin
6 °
sâm
7 °
Dum
8 °
lun
9 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Doamna și staff-ul au venit să soarbă și ei niște guri de cultură.

EDITORIAL

Cu ceva ani în urmă, din dorința de a face economii la bugetul de stat, guvernanții i-au convins pe pensionari să renunțe la a-și...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...