sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăOpiniiLaurii cifrelor: cât mai putem susține această bunăstare, fără dezvoltare - Cristian...

Laurii cifrelor: cât mai putem susține această bunăstare, fără dezvoltare – Cristian Grosu

România se află, în acest moment, la maximum-ul său istoric de bunăstare, cu un PIB/capita la cel mai înalt nivel față de media europeană și cu un consum individual real care îl depășește pe cel al Spaniei.

Rezultatele sunt vizibile cu ochiul liber – iar statisticile arată că, în ciuda inflației (cea mai mare din UE), încrederea consumatorilor se menține ridicată.

Marea problemă este, însă, mecanismul foarte vulnerabil prin care obținem și acest PIB/capita și acest spectaculos consum individual real – care aleargă cu mult înaintea dezvoltării României:

Dacă la consum și la PIB-ul pe care acesta îl produce suntem aproape de media UE, la dezvoltarea care ar trebui să susțină această bunăstare suntem foarte departe:

iată 5 cifre care ne constrâng la întrebarea cât vom mai rezista, la acest nivel, fără dezvoltare?

Citeşte articolul integral aici.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...