Procesul intentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie împotriva fostului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), Florin Ţurcanu, acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani, se transformă într-o luptă la baionetă între procurori şi avocaţi. Bătălia se dă pe declaraţiile martorilor, la fiecare termen de judecată, dar conflictul dintre cele două tabere a răbufnit ieri, când procurorii DNA au anunţat că şoferul de la CJ, Ştefan Codău, cel care a fost audiat la termenul din decembrie 2016, a fost pus sub urmărire penală pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, din cauza neconcordanţelor din declaraţia dată la urmărire penală şi cea în instanţă. Astfel, Ştefan Codău a fost deja audiat ca suspect de procurorii DNA, însă tânărul a dat vina pe emoţiile din sala de judecată şi a revenit asupra celor spuse la instanţă, menţinându-şi declaraţiile de la urmărire penală. Reacţia avocaţilor lui Ţurcanu nu a întârziat, apărătorii fostului preşedinte CJ acuzând că DNA-ul de intimidarea martorilor. „Mesajul este limpede – dacă nu declari ce trebuie, eşti inculpat. Sunt practici stalinisite. Aşa seva găseşti în romanul «Arhipeleagul Gulan», al lui Aleksandr Soljeniţîn”, a spus avocatul Vasile Tudor. Caracterizat de fostul şef al CJ drept „copilul familiei”, Ştefan Codău ar fi jucat rolul de diriginte de şantier pentru casa din Aleea Pajiştei, dar şi de intermediar între omul de afaceri Marcel Bârsan, denunţătorul lui Ţurcanu, şi familia fostului preşedinte CJ. În timpul audierii din instanţă, el a dat declaraţii diferite faţă de cele din ancheta DNA, invocând fie că nu-şi mai aminteşte, fie că aşa a apreciat el informaţiile. De altfel, încă de la bun început avocaţii lui Ţurcanu au taxat orice diferenţă dintre declaraţii, susţinând că unele informaţii au fost induse martorilor de către procurori, mai ales că la urmărirea penală audierile s-au făcut cu uşile închise, fără avocaţi. Reacţia apărătorilor lui Ţurcanu a venit şi după ce procurorii DNA au solicitat reaudierea altui martor – Dumitru Anuţei, angajat al societăţii Cornell’s Floor, care ar fi dat şi el declaraţii contradictorii la termenul din 10 ianuarie. „DNA-ul aplică o adevărată strategie. Se merge pe principiul «Spui cum vreau eu, scapi. Nu spui cum vreau eu, ai încurcat-o». Este un fel de şantaj”, a invocat avocatul Vasile Tudor.
Angajaţi ai CJ folosiţi pentru aranjamantele preşedintelui
Dincolo de acest război deschis, audierile de ieri din instanţă au arătat că angajaţii CJ au fost cei care au intermediat toate demersurile pentru ridicarea casei din Aleea Pajiştei. Astfel, arhitectul Mihai Tulbure, care a făcut proiectul pentru Planul Urbanistic Zonal pentru includerea terenului din Aleea Pajiştei din extravilan în intravilan, a arătat că cel care a venit cu solicitarea a fost Lucian Iulian Diac Milatinovici, consilierul fostului preşedinte CJ. La rândul său, Dan Sandu, arhitectul şef al municipiului, cel care a preluat cererea de trecere a terenului în intravilan, a recunoscut că cererea a fost adusă de o persoană care s-a recomandat ca fiind „angajat la cabinetul preşedintelui CJ”, însă beneficiari ar fi fost un anume Aristomel şi alte două familii. La fel, fostul arhitect şef al judeţului, Constantin Ilisei, a recunoscut că el l-a recomandat pe Mihai Tulbure, la solicitarea lui Diac, anunţându-l pe arhitect că „va veni cineva din partea lui Florin Ţurcanu”.
Ultima persoană audiată a fost însă Andrei Leonte, fost consilier în cadrul cabinetului preşedintelui CJ, dar şi asistent manager la societatea Florea Carn SRL Dracşani, controlată de familia Ţurcanu, acesta confirmând faptul că prin 2013 ar fi plătit o factură mai veche către societatea Cornell’s Floor, cea care ar fi construit casa din Aleea Pajiştei.
Nereguli scoase la iveală de procurori
Florin Ţurcanu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în primăvara anului trecut, după ce în perioada 2013-2014 i-ar fi solicitat omului de afaceri Marcel Bîrsan să-i construiască o casă la marginea municipiului Botoşani, pe numele socrului său Aristomel Anuşcă, promiţându-i în schimb că va interveni pe lângă angajaţii CJ şi o serie de primari pentru ca acesta să câştige o serie de licitaţii pentru investiţii derulate cu finanţare de la buget. Casa ar fi fost ridicată de societatea Cornell’s Floor, dar prin intermediul unei firme paravan, Marcel Bîrsan oferindu-i fostului preşedinte CJ şi o serie de bani pentru ca acesta să „plătească” facturile fictive emise. Afacerea a ieşit la iveală la finele lui 2015, când procurorii DNA au organizat mai multe percheziţii. Arestat preventiv, Florin Ţurcanu a fost plasat ulterior în arest la domiciliu, iar dosarul deschis de procurorii DNA a ajuns pe rolul Tribunalului, în proces fiind inculpat şi socrul fostului preşedinte CJ, Aristomel Anuşcă, acesta din urmă pentru complicitate.