spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPrima PaginăDesfăşurare de forţe pentru o simulare de cutremur

Desfăşurare de forţe pentru o simulare de cutremur

Centrul istoric al municipiului Botoşani va fi mâine scena unei desfăşurări impresionante de forţe, după ce Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât să organizeze cel mai amplu exerciţiu pentru a testa capacitatea de intervenţie în cazul unui seism major. Potrivit scenariului, în urma cutremurului mai multe clădiri din Centrul Vechi s-au prăbuşit, existând persoane surprinse sub dărâmături. Totodată, într-una dintre case a izbucnit un incendiu, iar mai multe persoane au rămas captive pe balcon.

Concomitent, pe strada Victoriei va fi simulat un accident rutier cu persoane încarcerate provocat pe fondul panicii. La câţiva kilometri distanţă, în staţia de tratare a apei de la Cătămărăşti Deal, va avea loc un accident chimic cu deversări de clor, în timp ce o parte dintre persoanele aflate în magazinul Belv s-au refugiat pe clădire. În acest ultim caz, supravieţuitorii ar urma să fie salvaţi cu ajutorul unui elicopter de la Inspectoratul General de Aviaţie. Din cauza numărului mare de victime, va fi activat „Codul roşu” la nivel judeţean, toţi răniţii urmând să fie preluaţi de Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.

În total, în acest exerciţiu vor fi implicate forţe şi mijloace din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă Botoşani, Iaşi şi Suceava, Unitatea de Aviaţie Iaşi, toate structurile de intervenţie şi salvare din judeţ, peste 110 persoane fiind implicate în aplicaţie, lor alăturându-li-se circa 40 de voluntari, care vor juca rolul de „victime”.  Pentru buna organizare a exerciţiului, cei de la instituţiile implicate au fost în recunoaştere, ieri, prin Centrul Vechi. Ce i-a uimit însă pe botoşăneni a fost antrenamentul celor de la Inspectoratul General de Aviaţie, care au făcut o repetiţie „salvând” cu elicopterul două persoane aflate pe acoperişul magazinului Elvila. Aparatul de zbor a survolat de mai multe ori Centrul Vechi, după care a stat minute în şir în aer deasupra fostului magazin general. Surprinşi de scenele inedite, sute de botoşăneni au încercat să imortalizeze momentul făcând poze sau filme cu telefoanele mobile. Exerciţiul mare se va derula însă mâine, când circulaţia în Centrul Vechi al municipiului va fi oprită.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...