spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPrima PaginăWeekend însorit

Weekend însorit

După o săptămână marcată de avertizări meteo de ploi şi chiar furtuni, în următoarele zile, la Botoşani, potrivit meteorologilor, cerul va fi însorit, iar temperaturile vor fi în creştere. De remarcat că, deşi meteorologii au anunţat la începutul săptămânii că la Botoşani vor fi ploi însemnate cantitativ acestea s-au lăsat aşteptate, cantitatea de precipitaţii căzute joi şi ieri fiind una normală pentru o lună de vară.

Potrivit prognozei, astăzi, cerul va fi senin, în cea mai mare parte a zilei, iar temperaturile vor fi cuprinse între 26°C şi 14°C.

Mâine, cerul va fi însorit în timp, iar mercurul din termometre va urca la 29°C, maxima, în timp ce minima va fi de 16°C.

Săptămâna viitoare va debuta cu temperaturi veritabile de vară. Astfel maxima va ajunge la 31°C, iar minima la 17°C, cerul fiind senin pe tot parcursul zilei.

Marţi, conform prognozei emise de meteorologi, vremea va continua în aceeaşi notă, temperaturile fiind la normalul termic din această perioadă. Cerul va fi însorit, maxima zilei fiind de 32°C, iar minima de 17°C.

Miercuri valorile termice vor fi cuprinse între 33°C, maxima şi 19°C, minima, pe fondul unui cer senin.

Joi, vremea va continua să fie călduroasă, maxima zilei fiind de 33°C, iar minima de 19°C, spre seară fiind posibile averse de ploaie.

Vreme caldă şi în restul ţării

 

La fel ca la Botoşani, în restul ţării, vremea va continua să se încălzească, astfel încât în regiunile sud-vestice şi sudice va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi ploi slabe de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice, după-amiaza, dar numai izolat, în special în zona de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 24°C în centrul ţării şi 34°C în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 9°C în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 22°C pe litoral.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...