sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPrima PaginăSalariile de la stat sunt în aer

Salariile de la stat sunt în aer

Zeci de primării din judeţ nu mai au bani pentru plata salariilor propriilor angajaţi, sau cele ale cadrelor didactice, după majorările acordate de guvern în acest an. Unii edili îşi pun speranţele într-o rectificare de buget, dar tot mai mulţi şefi de instituţii constată că salariile nu mai pot fi plătite şi în 2018 la acelaşi nivel.

Într-o situaţie limită se află Primăria Dimăcheni, cei 14 salariaţi ai instituţiei, care au un salariu mediu de 6.000 de lei, neprimindu-şi lefurile aferente lunii octombrie. „Nu mai am bani şi nici soluţii pentru a face rost de fonduri. Singura speranţă este la rectificarea bugetară din această lună. O să încerc să iau legătura şi la Consiliul Judeţean, poate ne pot ajuta”, a spus Ştefan Cojocariu, primarul comunei.

Majorările salariale făcute în luna iulie au dus instituţia la un blocaj financiar. „Noi oricum nu aveam bani de când s-a stabilit bugetul la începutul anului, iar în iulie am majorat doar în limita legii”, mai spune edilul.

Probleme sunt şi la Ştiubieni, unde angajaţii sunt în pericol să nu-şi primească leafa de sărbători. Potrivit contabilului comunei, salariul mediu în cadrul primăriei este de aproximativ 3.000 de lei, pentru cei 21 de angajaţi fiind nevoie de 65.000. lei.

 

„Primarii au autonomie locală”

 

Preşedintele CJ, Costică Macaleţi spune că această situaţie se va rezolva în urma rectificării bugetare din această lună. „Nu trebuie să vină nici un primar să ne raporteze nouă situaţia financiară, ei au autonomie locală. Cei cu probleme au trimis adrese către noi, către cei de la finanţe, dar şi către Guvern”, a mai spus Macaleţi.

 

Nici municipiul nu mai are bani pentru plata profesorilor

 

În pericol de a nu-şi primi salariile în preajma sărbătorilor sunt şi angajaţii din învăţământ, care predau în şcolile din 34 de unităţi administrativ teritoriale. În această situaţie sunt salariaţii unităţilor din Botoşani, Dorohoi, Truşeşti, Dimăcheni, Dersca, Dângeni, Ungureni, Adăşeni, Avrămeni, Blândeşti, Băluşeni, Corlăteni, Mileanca, Suliţa, Vorona, Văculeşti.

Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, a precizat că problemele vor fi rezolvate la rectificarea bugetară. Şcolile au transmis inspectoratului şcolar şi primăriilor necesarul de fonduri pentru salarii, iar datele au fost trimise mai departe Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice. De asemenea, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) a trimis datele şi unităţii de finanţare a învăţământului preuniversitar din minister. Sindicaliştii din educaţie aşteaptă ca, pe lângă salarii, să primească şi banii la care au dreptul în urma unor procese câştigate în instanţă, multe primării aflându-se în procedura de executare silită.

Edilii botoşăneni iau în calcul o majorare a impozitelor şi taxelor locale pentru 2018 cu 18%. Chiar dacă majorarea va fi aprobată în Consiliul Local, primarul Cătălin Flutur a anunţat deja că nu vor putea fi plătite salariile din primărie la nivelul actual.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Alexandru DOROFTEI

– Virginia CONSTANTINIU

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
1.7 ° C
4.6 °
1 °
93 %
0.6kmh
10 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...