spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPrima PaginăPoliţist sucevean secerat în misiune

Poliţist sucevean secerat în misiune

Un polițist de la Serviciul de Acțiuni Speciale (SAS) Suceava a fost grav rănit marți dimineață, după ce a fost atacat cu o sabie în timpul unei percheziții ce se desfășura la Rădăuți. Potrivit presei locale, acesta participa la percheziții privind destructurarea unei grupări de trafic de droguri, atunci când unul dintre suspecţi l-a lovit cu sabia în zona capului și a brațului.

Agentul-șef adjunct Dan Ciprian Sfichi a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Suceava în urma incidentului, iar în următoarele ore ar putea fi transferat în capitală. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, dr. Mihai Ardeleanu, a declarat că polițistul este în comă.

”Nu e bine. Tocmai a făcut examenul tomografic la cap și așteptăm rezultatul. I se face și o radiografie la mână. Este intubat. Nu cred că starea lui permite transportul acum”, a spus Ardeleanu.

Cu toate acestea, un elicopter al MAI l-a preluat pe polițistul rănit la Suceava pentru a-l transporta la Iași, la Spitalul Clinic de Urgență „Nicolae Oblu”.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava au desfășurat o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale, fiind efectuate opt percheziții domiciliare.

La una dintre locuințele percheziționate, în Rădăuți, una dintre persoanele vizate l-a atacat și rănit, cu o sabie, pe agentul șef adjunct de poliție Dan Ciprian Sfichi, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, „rănindu-l foarte grav la cap și braț”, conform IPJ Suceava.

Bărbatul în cauză a fost imobilizat. Acesta a fost arestat, tot într-o cauză instrumentată de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, la data de 13 iulie 2016, pentru trafic de droguri, fiind ulterior pus în libertate sub control judiciar, până în octombrie 2017.

Cazul vine la doar câteva luni, după ce un alt poliţist sucevean a fost ucis în misiune

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
câțiva nori
8 ° C
11.6 °
7.8 °
91 %
0.6kmh
14 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...