vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPrima PaginăMaşini distruse din cauza vitezei

Maşini distruse din cauza vitezei

O persoană a fost rănită, iar două maşini grav avariate, după un accident violent care a avut loc ieri dimineaţă la intrarea în localitatea Vlădeni. Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Botoşani, aflat la volanul unei Dacii Logan, se deplasa dinspre Suceava către Botoşani. Acesta le-a spus poliţiştilor că la un moment dat un autoturism din faţa lui a frânat brusc, iar pentru a evita impactul, acesta a frânat şi el şi a tras stânga de volan din instinct. Loganul a derapat, a pătruns pe contrasens, unde a izbit frontal o autoutilitară Mercedes, care circula regulamentar, condusă de Corneliu B., de 42 de ani, din oraşul Rădăuţi, judeţul Suceava.

În urma coliziunii puternice, Dacia a fost întoarsă 180 de grade pe şosea, în timp ce autoutilitara a fost aruncată în şanţul de pe marginea drumului. Şoferul din autoutilitară a fost rănit şi a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluat de echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă şi transportat la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU).

„Pacientul a ajuns în serviciul nostru cu contuzii la nivelul craniului, coloanei cervicale, coloanei dorsale şi lombare, plus escoriaţii frontale. Va fi supus unui examen multidisciplinar, după care se va decide conduita terapeutică”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Poliţiştii au făcut cercetare la faţa locului şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Cele două autovehicule implicate în accident au fost puternic avariate, fiind luate pe platformă, traficul pe drumul spre Suceava fiind blocat câteva zeci de minute.

 

Reguli ignorate de şoferi

 

Traficul tot mai aglomerat îi face pe şoferi să ignore reguli simple, cum ar fi păstrarea unei distanţe care să le permită să circule în siguranţă, sau chiar să devină agresivi. Unii şoferi forţează depăşirile sau intrarea în intersecţie, alţii claxonează insistent sau se fac că-i izbesc din lateral sau din spate pe cei care merg, în viziunea lor, prea încet. În ciuda campaniilor derulate de poliţie, cazurile de aceste fel au devenit aproape o obişnuinţă, mai ales în municipiul Botoşani, unde numărul de maşini a explodat în acest an. Cele mai multe se termină cu înjurături. Există, însă, şi cazuri încheiate cu accidente sau bătăi.

Şoferii spun că astfel de situaţii sunt posibile şi pentru că şoferii agresivi nu sunt sancţionaţi decât rareori. Poliţiştii, la rândul lor, declară că sunt prea puţini pentru a putea face cu adevărat ordine în trafic şi că, deşi dau amenzi cu duiumul, multe dintre acestea nu sunt achitate şi deci nu au efect.

 

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
5.3 ° C
6.6 °
5 °
67 %
4.5kmh
36 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...