spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPrima PaginăTânăr ars de viu în propria casă

Tânăr ars de viu în propria casă

Moarte cumplită pentru un tânăr de 34 de ani, din Darabani. Acesta a ars de viu în propria casă în momentul în care a încercat să aprindă focul. Nenorocirea a avut loc ieri, în cea mai geroasă zi din acest sezon rece, în localitatea Teioasa. Dorind să aprindă focul cât mai repede şi să încălzească încăperea, D.Ş., care era diagnosticat şi cu o uşoară afecţiune psihică, a folosit şi o cantitate însemnată de benzină. Din păcate, în momentul în care a aprins focul, flama i-a cuprins şi mânecile hainei cu care era îmbrăcat.

Speriat, tânărul nu a reuşit să îşi dea haina jos în timp util, astfel că s-a aprins cu totul, arzând ca o torţă. După ce hainele au ars aproape în totalitate, tânărul a mers la un vecin spunându-i că s-a ars la mâini, însă acesta a suferit un şoc, când a văzut cât de gravă era situaţia. De altfel, nici victima nu realizase acest lucru, el nesimţind durerile, pentru că terminaţiile nervoase îi fuseseră afectate de flăcări.

 

„Pacientul avea arsuri pe aproape 90% din suprafaţa corpului”

 

La faţa locului a fost imediat trimis un echipaj medical de la Ambulanţa Dorohoi, dar şi echipajul SMURD de la Botoşani. „Pacientul prezenta arsuri pe aproape 90% din suprafaţa corpului, de gradele II, III şi IV, precum şi arsuri la nivelul căilor aeriene superioare. Iniţial era conştient, însă starea lui s-a deteriorat extrem de repede. Nu avea nici măcar o bucată de piele nearsă pentru a putea fi perfuzat şi pentru a i se pune sondă urinară a trebuit făcută o incizie specială”, a precizat un cadru medical de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Din păcate, tânărul a intrat în stop cardio-respirator la câteva zeci de minute de la incident, în drum spre spital, cadrele medicale de pe ambulanţă nemaiputând face nimic pentru a-l salva.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Tudor CHIRIAC

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...