spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăPrima PaginăCopii distruşi de demenţa digitală

Copii distruşi de demenţa digitală

Copiii au ajuns să stea mai multe ore pe internet decât la şcoală susţin medicii pediatri, ajungând dependenţi de tabletă sau telefon. Studii efectuate recent arată că un copil din cinci are un smartphone şi că minorii cu vârsta cuprinsă între 8 şi 18 ani petrec în medie şapte ore zilnic fie în faţa televizorului, fie a calculatorului sau a altor terminale ce permit accesarea Internetului.

Şi copiii de un an sau doi ajung să stea cu orele în faţa televizorului. Dacă iniţial părinţii sunt încântaţi că micuţii lor ştiu să folosească gadget-uri de la vârste fragede, în ani aceştia ajung să se îngrijoreze că fiii şi fiicele lor petrec mai mult timp în lumea virtuală decât cea reală. Recent o femeie din Botoşani a ajuns să ceară ajutorul psihologului pentru băieţelul ei de nouă ani, care ajunsese să stea şi câte 10 ore pe zi la calculator sau pe telefon. „Nu mai voia să mai iasă afară, la joacă, la înot îl duceam aproape cu forţa, iar singurele lui dorinţe se refereau la jocuri pe calculator. Aşa am ajuns la doctor şi încercăm să ţinem situaţia sub control. Nu va renunţa la jocuri, asta e clar, dar sperăm să nu mai stea atâtea ore cu ochii ţintă în monitor”, a declarat botoşăneanca.

 

Fenomenul a început să ia proporţii

 

Laura Jijie, medic primar în psihiatrie pediatrică şi coordonator al Compartimentului de psihiatrie pediatrică din cadrul Spitalului Judeţean, a declarat că, din păcate numărul copiilor care ajung la ea, din cauza dependenţei de internet, de jocuri este în creştere de la un la altul. „Atunci când un copil petrece mai mult de două-trei ore pe zi pe un gadget modern, devine iritabil sau chiar agitat când este oprit, nu poate sta nici o zi fără, îşi neglijează sarcinile şcolare, evită să iasă cu prietenii şi să desfăşoare activităţi care altă dată îi provocau plăcere, se izolează, apar probleme de somn, de alimentaţie. În practica curentă am avut cazuri mai grave de copii care, atunci când părinţii au întrerupt abonamentul la internet sau le-au confiscat telefonul au devenit extrem de agitaţi, revendicativi, agresivi (s-au tăiat sau au devenit agresivi cu părinţii), au ameninţat inclusiv cu fuga sau chiar cu suicidul”, a menţionat Laura Jijie.

 

„Părinţii trebuie să petreacă mai mult timp cu copiii”

 

Potrivit specialistului, studiile neurofiziologice arată că telefonul, tableta sau calculatorul a trebui interzise copiilor sub 12 ani, iar cei mai mari ar trebui să le utilizeze doar două ore pe zi. În plus părinţii ar trebui să nu le permită să îşi petreacă timpul liber în faţa televizorului şi, cu atât mai mult, să aibă televizor în cameră.

Este important ca părinţii să petreacă mai mult timp cu copiii lor, să-i încurajeze să iasă cu prietenii şi să desfăşoare diverse activităţi în aer liber, sport de echipă, să aibă diverse hobby-uri.  Părinţii fie încearcă să compenseze material lipsa de timp, fie merg pe principiul „eu n-am avut, măcar el să aibă”, fie sub presiunea grupului le achiziţionează copiilor diverse gadget-uri nefiind conştienţi de riscurile la care îi expun. Vorbim astăzi şi de aşa numita „demenţă digitală”, studiile arătând că bombardarea creierului cu informaţii afectează capacitatea lui de a se focusa pe un text dintr-o carte”, a mai precizat Laura Jijie.

 

Consecinţe fizice grave

 

În afară de efectele asupra psihicului, timpul îndelungat petrecut la calculator sau pe telefon ori tabletă are şi consecinţe fizice, respectiv dureri ale degetelor până la crampe musculare  din cauza scrierii de mesaje, dar şi a jocurilor, tendinite (prin menţinerea cotului îndoit), dureri de spate, de ochi, ameţeli. În plus favorizează sedentarismul şi prin alimentaţia dezordonată obezitatea.

Nu este neglijat nici faptul că în mediul virtual copiii pot deveni ţinta pedofililor sau a jignirilor din partea celor de vârsta lor, unii ajungând chiar să se sinucidă din această cauză.

 

Dependenţa de jocuri video declarată afecţiune mintală

 

Dependenţa de jocuri video a fost inclusă luni în mod oficial pe lista afecţiunilor mintale de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în aceeaşi categorie cu dependenţa de cocaină şi cu dependenţa de jocuri de noroc, au anunţat experţii acestei instituţii internaţionale, citaţi de AFP şi Agerpres.

Tulburările psihice generate de dependenţa de jocuri video au fost incluse în cea de-a 11-a ediţie actualizată a Clasificării Internaţionale a Bolilor şi Problemelor de Sănătate (ICD-11), care reprezintă prima actualizare globală a acestei nomenclaturi de la începutul anilor 1990 şi până în prezent.

 

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...