spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăPrima PaginăAlocaţii majorate pentru copii

Alocaţii majorate pentru copii

Copiii vor primi din această lună alocaţii majorate şi asta după un scandal politic imens, în care, iniţial, PSD s-a opus majorării, iar ulterior, folosindu-se de orice tertip, a pozat în partidul care a majorat acest venit.

Plata alocaţiilor majorate se face începând cu această lună, noile niveluri intrând în vigoare în aprilie. Alocaţia de stat este, din aprilie, de 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la doi ani sau de până la trei ani, în cazul copilului cu handicap, de 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi ani şi 18 ani şi de 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între trei ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Plenul Parlamentului a adoptat un amendament al liberalilor la Legea bugetului, care prevedea majorarea alocaţiilor. Amendamentul său a fost adoptat cu 123 de voturi „pentru”, 119 „împotrivă” şi o abţinere. Amendamentul fusese respins în comisiile de buget-finanţe. Ulterior, Liviu Dragnea a încercat să capitalizeze electoral majorarea alocaţiilor supunând din nou la vot amendamentul pe motiv că liberalii au făcut „demagogie” şi nu au identificat sursa de finanţare a majorării alocaţiilor pentru copii. El a indicat ca sursă creşterea deficitului bugetar.

Imediat, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor, de la 1 martie 2019, prin care au legat majorarea alocaţiilor de promulgarea Legii bugetului. Prin acest joc politic, PSD a încercat să forţeze mâna preşedintelui să promulge cât mai repede bugetul, chiar dacă acesta avea obiecţii de formă şi fond la modul cum guvernarea PSD-ALDE înţeleg să împartă banii. Cum preşedintele a amânat promulgarea bugetului, social-democraţii l-au acuzat că se opune majorării alocaţiilor, când, de fapt, tocmai ei, alături de ALDE şi UDMR, au respins un proiect de lege al liberalilor care prevedea majorarea alocaţiilor. Între parlamentarii care au votat împotriva creşterii alocaţiei pentru copii se numără şi social-democraţii Doina Federovici şi Lucian Trufin, în timp ce senatorul PNL Costel Şoptică a votat în favoarea proiectului propus de colegii săi de partid.

Guvernarea PSD-ALDE a anunţat încă din 2017 că se vor majora alocaţiile pentru copii, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

În martie 2019, au beneficiat de alocaţii 3.647.178 copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti – 332.714 şi în judeţele Iaşi – 181.697, Suceava – 137.971 şi Bacău – 130.843, conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
8.6 °
66 %
1.3kmh
96 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...