spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăPrima PaginăMarea asfaltare la Botoşani

Marea asfaltare la Botoşani

♦ Reprezentanţii DRDP dau asigurări că încep lucrări de anvergură la drumurile spre Târgu Frumos şi Ştefăneşti, dar se repară şi spre Dorohoi şi Suceava. 
♦ Drumurile spre Ştefăneşti şi Târgu Frumos au rang de şosele naţionale sau chiar europene, dar arată jalnic

Două dintre cele mai aşteptate investiţii de către botoşăneni în infrastructura rutieră, reabilitarea drumurilor Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești, au şanse să fie demarate în scurt timp.

Astfel, potrivit unor surse din Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP), proiectul tehnic al drumului spre Ștefănești va fi avizat în Comisia Tehnico-Economică a DRDP Iași pe data de 17 martie, iar în cea a CNAIR pe 24 martie. Potrivit calendarului, pe 29 martie va fi emis Ordinul de începere a lucrărilor și constructorii vor intra pe teren.

În ce privește drumul Botoșani-Târgu Frumos, pe 10 martie va fi avizată de DRDP Iași documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire (DTAC), iar pe 17 martie se va primi avizul CNAIR. Pe 26 aprilie urmează ca Ministerul Transporturilor să emită Autorizația de Construire și, în aceeași zi, DRDP va aviza proiectul tehnic în Comisia Tehnico-Economică. Avizul CNAIR va fi dat pe 3 mai, iar pe 5 mai va fi emis Ordinul de începere a lucrărilor.

A început organizarea de șantier

Deși spre Târgu Frumos se va lucra peste o lună și jumătate, constructorul a început zilele acestea organizarea de șantier la Frumușica și la Hârlău. Drumul are o lungime de 71,5 kilometri și trebuie să fie executat în maximum doi ani, adică ar putea fi inaugurat în aprilie-mai 2023. Platforma drumului va fi cu două benzi de circulație, câte una pe sens, la standardele de dimensiune pentru un drum național, adică 3,5 metri pe bandă. Șoseaua va traversa nouă poduri, din care unul nou și restul reabilitate, va trece peste 104 podețe și va avea 36 de intersecții.

La Hârlău, în interiorul orașului, drumul va avea regim de stradă cu două benzi pe sens, iar sensurile de mers vor fi separate de un spațiu de 1,5 metri. La Târgu Frumos, intersecția cu drumul european Iași – Roman va fi realizată printr-un giratoriu cu două benzi.

Soluția tehnică aleasă pentru Copălău a fost eliminarea drumului din beton și înlocuirea lui cu asfalt. Potrivit contractului, drumul va costa 320 milioane de lei, iar banii provin dintr-o finanțare europeană nerambursabilă. Lucrarea va fi executată de o asociere de firme condusă de SC Aqua Park SRL.

Drumul spre Ștefănești, mutat pe fonduri europene

Drumul spre Ștefănești a fost proiectat de Elvacons Tech SRL și va fi refăcut de o asociere condusă de Autotehnorom SRL. După ieșirea din Botoșani, drumul va fi ranforsat, iar pe sectoarele unde stratul suport este foarte degradat se va freza și se va reface totul cu mixtură asfaltică. Pentru tronsoanele de drum care se vor reconstrui, în special în zonele cu probleme structurale majore, se va reface fundația drumului. În lungime de 43 de kilometri, drumul va avea nouă metri lățime, adică două benzi de câte 3,5 metri și acostament de un metru pe fiecare sens. Sunt prevăzute cinci poduri noi, două viaducte și 18 intersecții. De asemenea, sunt prevăzute 27 de podețe, din care şapte reabilitate și 20 de podețe noi și vor fi reabilitate trei poduri. Lucrarea va costa circa 260 milioane de lei, iar finanțarea va fi mutată peste câteva săptămâni de la buget în zona fondurilor europene nerambursabile. Termenul de execuție este de doi ani, ca și în cazul drumului Botoșani-Târgu Frumos.

Reparaţii şi la şoseaua spre Dorohoi

Unul dintre drumurile care vor intra în reparație în această primăvară este DN 29B, Botoșani-Dorohoi. Șoseaua este bugetată pe capitolul „întreținere periodică-covoare asfaltice” și, în acest moment se desfășoară procedura de licitație pentru un acord-cadru cu valabilitate de trei ani. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a alocat pentru acest drum şase milioane de lei și se vor așterne covoare asfaltice noi pe 13,8 kilometri, adică pe 37% din întreaga lungime de 37 kilometri. Asfaltul va fi turnat pe două tronsoane, unul de şapte și celălalt de 6,8 kilometri, ambele aflate în apropierea celor două municipii.

Vor să acopere 31.900 metri pătrați de gropi din asfalt

Drumul Botoșani-Dorohoi figurează și la capitolul de „întreținere curentă”, alături de DN 29 (Suceava-Botoșani), DN 29A (Vârfu Câmpului-Dorohoi-Rădăuți Prut) și DN 24 C (Manoleasa-Rădăuți Prut-Ștefănești). Suma alocată pentru plombări este de doar un milion de lei, dar DRDP Iași susține că din acești bani se pot cumpăra 3.000 de tone de asfalt cu care se pot acoperi 31.900 metri pătrați de gropi în carosabil.

Pe lângă aceste lucrări realizate de DRDP, în Botoșani vor începe asfaltările și pe drumurile județene. Prin Legea Bugetului s-au alocat peste 13 milioane de lei pentru drumurile județene și comunale, „Drumul mănăstirilor” (Vorona-Oneaga) se află în procedură de licitație, iar „Drumul vămii” este în procedură de semnare a contractului de finanțare.

 

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...