spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTÎnjunghiat în gât de propria nevastă (video)

Înjunghiat în gât de propria nevastă (video)

Un bărbat, tată a şapte copii, în vârstă de 44 de ani, a ajuns la spital, cu ambulanţa, după ce soţia sa a vrut să îi taie gâtul în somn. Asta în timp ce copiii cuplului dormeau în camera alăturată. Tragedia s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, într-un sat din comuna Curteşti, din județul Botoșani.

Rudele celor doi spun că toată cearta a început în momentul în care mama și-ar fi lovit unul dintre cei patru copii minori care locuiau cu ei. Bărbatul i-ar fi reproșat asta partenerei, s-au certat, iar mai apoi acesta s-a dus la somn. Ulterior a fost atacat în pat, după ce ațipise, iar când și-a dat seama ce s-a întâmplat, a sunat la 112, iar mai apoi s-a dus la mamă lui până la sosirea ambulanței.

„Aseară, pe la miezul nopții, m-am trezit cu el și a strigăt: mămica! M-a tăiat! Atât mi-a spus, că ea l-a lovit pe băiețelul mai mic și i-a curs sânge din nas. El a întrebat-o de ce îi bate și i-a luat pe toți în casă. Uitându-se la televizor, el a ațipit, dar nu știu cum s-a întâmplat. A zis doar că s-a trezit cu cuțitul în gât. Prin somn l-a lovit”, a povestit mama bărbatului.

„El obişnuia să consume alcool şi să fie violent cu ea în trecut”

Cei doi soți sunt căsătoriți de 22 de ani și au împreună șapte copii, însă doar patru dintre ei, minori, mai locuiesc în casă părintească. Se pare că băieţelul de la care a pornit cearta între cei doi părinţi venise în casă murdar de noroi, după ce s-a jucat pe afară, iar femeia şi-a ieşit din fire şi l-a lovit. Deranjat de gestul soţiei bărbatul i-a spus că, decât să lovească copiii, mai bine să iasă ea din casă.

Apropiații spun că, în ultima vreme, femeia era mai tot timpul agresivă, chiar și cu rudele, însă asta după ce ani de zile ea însăşi a fost victima violenţei soţului ei. „De 22 de ani sunt împreună. S-au certat de la început. El obişnuia să consume alcool şi să fie violent cu ea în trecut. De un timp s-a lăsat de băutură şi nu mai consuma deloc. În schimb a devenit ea agresivă cu el. Noi nu puteam să intrăm în curtea lor. A mai sărit odată la bătaie și la fata mea. Nu trebuia să intre nimeni la ea în casă”, a povestit soacra femeii.

Dosar penal pentru tentativă de omor

La fața locului a ajuns duminică noapte o ambulanță SMURD cu medic, iar bărbatul a fost preluat în stare de şoc. Acesta a fost stabilizat de echipajul medical de pe ambulanţă, după care a fost transportat la spital, fiind internat pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Cadrele medicale spun că rănile nu sunt foarte profunde, însă i-au pus în pericol viață, motiv pentru care procurorii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.

„A fost adus cu ambulanța un bărbat care avea două plăgi prin înjunghiere latero-cervical dreapta cu o armă albă. Pacientul era stabil hemodinamic, cu sângerarea moderată. S-au acordat îngrijiri în regim de urgență, iar în prezent este internat și supravegheat pe secția ORL, unde este evaluat și monitorizat, urmând să fie adoptată conduită terapeutică”, a precizat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă.

„Persoana bănuită de comiterea faptei a fost internată la Psihiatrie”

Poliţiştii au demarat o anchetă, însă ulterior cazul a fost preluat de procurori, femeia fiind acuzată de tentativă de omor. Din cauza agresivităţii de care a dat dovadă şi faţă de poliţişti în momentul în care a fost dusă pentru declaraţii la sediul poliţiei, femeia a fost internată ulterior pentru o evaluare de specialitate. „Am fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat din comuna Curteşti cu privire la faptul că a fost lovit în zonă gâtului, cu un cuțit, de către soția sa. Agresiunea s-ar fi petrecut pe fondul unui conflict spontan dintre soți. Persoana bănuită de comiterea faptei a fost internată la Psihiatrie, cercetările fiind continuate pentru tentativă de omor”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Cei patru copii minori, cu vârste între 5 și 11 ani au rămas deocamdată în grija bunicii paterne, urmând că cei de la Asistenţa Socială din cadrul Primăriei să întocmească un raport, în funcție de care se va stabili dacă vor rămâne în grija rudelor sau dacă se va impune vreo altă măsură de protecție.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...