joi, martie 28, 2024
AcasăPrima PaginăContracte bolnave la Spitalul TBC

Contracte bolnave la Spitalul TBC

Cea mai performantă maşină de spălat din sistemul sanitar botoşănean a costat aproape 100.000 de lei, însă zace nefolosită de aproape jumătate de an de la achiziţie. Asta pentru că vechea conducere a unităţii sanitare nu s-a gândit la un lucru banal, că respectiva maşină trebuie băgată şi în priză. Şi nu în orice priză, ci într-una pentru crearea căreia unitatea sanitară ar trebui să mai scoată încă aproape 20.000 de lei din conturi.

Situaţia se petrece la Spitalul de Pneumoftiziologie Botoşani, unde actualul manager interimar încearcă să racordeze la reţeaua electrică o maşină de spălat industrială. Deşi caracteristicile acesteia se pretează pentru o unitate sanitară de genul spitalului TBC, mai ales în condiţiile pandemiei de Covid, modul în care a fost achiziţionată, preţul, dar mai ales faptul că totul s-a făcut în grabă şi fără o viziune, le dă acum bătăi de cap noilor şefi ai spitalului.

Nereguli descoperite după un control al Curţii de Conturi

Totul a ieşit la iveală după un control al Curţii de Conturi la Primăria Botoşani, care este ordonatorul principal de credite al unităţii sanitare. Maşina de spălat rufe, cu o capacitate de 30 de kilograme, a fost achiziţionată printr-un furnizor, direct din Italia, iar valoarea acesteia a fost de 84.979 de lei.

Potrivit unor referate, maşina de spălat exista în lista de investiţii aprobată de primărie încă din anul 2019, însă nu a fost făcut nici un demers concret în acest sens. În toamna anului trecut conducerea Spitalului TBC a făcut o nouă solicitare către Primăria Botoşani pentru achiziţia, în regim de urgenţă, a unei mașini de spălat cu o capacitate de 25 de kilograme, la prețul de 65.132 de lei fără TVA.

Solicitarea a fost aprobată, iar achiziţia a fost făcută la finalul lui octombrie, una dintre facturi fiind achitată chiar pe 31 decembrie 2020. Utilajul avea, însă, alte caracteristici decât cele din solicitare. Astfel, acesta are o capacitate de 30 de kilograme şi a costat 84.980 lei cu tot cu TVA.

Potrivit controalelor ulterioare, s-a stabilit că preţul maşinii de spălat s-a împărţit în două, pentru ca o parte să fie achitat din fondurile primite de spital de la primărie şi o parte din veniturile proprii.

Achiziția, conform raportului de audit, a fost realizată fără licitație pe SEAP având în vedere că valoarea este mai mică de 100.000 de lei. Pe de altă parte, în cadrul procedurii nu s-au consultat trei oferte, la dosar nu a existat un referat de necesitate, notă de estimare sau caiet de sarcini care să prevadă caracteristicile bunului achiziționat.

„Cine a greșit nu are decât să plătească”

Reprezentanţii spitalului au convenit cu firma producătoare ca plata să fie făcută în două tranşe una de 53.430 de lei şi o a doua de 31.550 de lei care urma să fie achitată la livrare. Ulterior însă a fost adăugat şi un act adiţional care prevedea o altă sumă de 6.019 lei pentru cheltuieli de racordare, care nu era stipulată inițial. Cum ultima sumă nu a făcut obiectul contractului, reprezentanţii spitalului încearcă acum să o recupereze, dar încă nu ştiu de unde.

„Cine a greșit nu are decât să plătească. Eu nu spun că X sau Y a greşit. Asta vor decide cei abilitaţi. Dar eu trebuie să recuperez prejudiciile aduse spitalului, sub o formă sau alta”, a declarat Costel Lupaşcu, managerul interimar Spitalului TBC .

 

Maşina nu poate fi conectată la reţeaua electrică a spitalului

Problemele nu se opresc însă aici. Astfel, deşi contractul a fost semnat în octombrie, maşina a fost adusă pe 8 februarie, iar achiziţia s-a cerut a fi făcută în regim de urgenţă utilajul nu a fost pus în funcţiune nici măcar la această dată. Asta deoarece în momentul în care a fost adusă maşina conducerea unităţii a observat că în specificaţiile tehnice ale acesteia sunt valori foarte mari de consum de energie electrică. În acest context a fost solicitată o verificare a reţelei electrice.

Răspunsul companiei de electricitate a fost, însă, scurt şi la obiect, comunicându-se că racordarea la reţea se va face doar după realizarea lucrărilor aferente sporului de putere solicitat către DelgazGrid şi realizarea unui post nou de transformare. Costurile totale în acest sens se ridică la 14.100 de lei.

„Am făcut măsurători dacă rezistă reţeaua electrică în momentul de faţă. Dacă pun maşina de spălat se arde toată reţeaua. Mai trebuie cumpărat şi un compresor cu ajutorul căruia se creează o anumită presiune în interiorul maşinii, se creează o barieră septică. Deci mă mai costă 20-30.000 de lei să şi pun în funcţiune această maşină de spălat”, a mai completat managerul Costel Lupaşcu.

Aceste probleme vin în contextul în care unitatea sanitară a trecut oricum printr-o serie de dificultăţi cu reţeaua electrică, din cauza aparatelor de oxigen necesare pentru bolnavii Covid.

„Nu am văzut nicăieri aşa ceva”

Mai mult, actualul manager acuză că a fost întocmit contractul în aşa fel încât furnizorul maşinii de spălat să primească 0,05% din valoarea acesteia pentru fiecare zi de întârziere a plăţii, iar dacă, din orice motiv, spitalul nu mai cumpăra respectiva maşină de spălat, trebuia să achite 50% din valoarea cu TVA a maşinii.

„Eu asta nu pot să înţeleg. Nu am văzut nicăieri aşa ceva. Un manager trebuie să aibă viziune şi să administreze în mod pozitiv activitatea spitalului. Deci această maşină a fost cumpărată, dar nu s-a uitat nimeni că este şi consumatoare de energie? Nimeni nu s-a gândit la o locaţie, ştiind cât e de mare. Ne-am trezit cu ea aici în plină iarnă, fără a avea un spaţiu, fără a avea cu ce să o transport în acel spaţiu. Spaţiu care mai întâi trebuia amenajat. Nimeni nu a avut o viziune că în momentul în care va fi montată, acea maşină va trebui racordată la reţeaua electrică”, a comentat retoric, Costel Lupaşcu, managerul Spitalului TBC.

Reporterii Monitorul au încercat, în repetate rânduri, să o contacteze telefonic şi pe Cristina Bahrin, fostul manager al unităţii, aceasta fiind, conform reprezentanţilor spitalului, în concediu medical, deşi a participat la concursul pentru postul de director al CAS Botoşani.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...