sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTZmeu al şoselelor prins în vamă şi băgat la puşcărie

Zmeu al şoselelor prins în vamă şi băgat la puşcărie

S-a crezut zmeu al șoselelor, dar a ajuns până la urmă în pușcărie. Asta a pățit un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Dersca, condamnat la închisoare cu executare după ce a fost prins conducând un autoturism în baza unui permis de conducere falsificat. Plecat între timp din țară, teribilistul a fost prins luna aceasta în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, când încerca să revină la domiciliu. Încarcerat în Penitenciarul Satu Mare, botoșăneanul a cerut redeschiderea procesului penal, el fiind judecat în lipsă.

Isprava de la care i s-a tras totul a fost comisă în seara zilei de 28 august 2018, când tânărul, Florin Ionuț Asofronie, a fost oprit în trafic de polițiștii dorohoieni pe drumul județean care străbate comuna Dersca. Tânărul conducea un autoturism Audi înmatriculat în Italia și a prezentat la control un permis de conducere care părea emis în septembrie 2017, dar care nu avea toate elementele de siguranță specifice permiselor eliberate de autoritățile române. Prin urmare, polițiștii au procedat la verificarea conducătorului auto în baza de date, constatând că acesta nu figurează în evidența posesorilor permisului de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar numărul permisului prezentat pentru control nu există în baza de date oficială.

Atunci, Florin Ionuț Asofronie a susținut că ar fi urmat cursurile unei de școli de șoferi și că a promovat examenul în vederea obținerii permisului de conducere, dar în aceeași zi polițiștii au realizat că tânărul mai fusese surprins circulând pe același tronson de drum, cu viteza de 89 km/h, fiind sancționat contravențional. Tânărul prezentase același permis de conducere, însă autenticitatea acestuia nu a putut fi verificată operativ, deoarece sistemul informatic de gestionare a bazei de date nu funcționa.

Permis obţinut prin intermediul unui sucevean

Acuzat de conducere fără permis și uz de fals, teribilistul s-a ales cu un dosar penal. Chemat din nou la audieri, el a recunoscut în final că nu a urmat niciodată cursurile vreunei scoli de șoferi și nu a susținut niciun examen în vederea obținerii permisului de conducere.

Permisul ar fi fost obținut prin intermediul unui sucevean, al cărei nume nu-l cunoștea, dar s-a angajat că va încerca să-i afle identitatea pentru a o comunica anchetatorilor, lucru care nu s-a mai întâmplat.

În plus, a invocat tânărul, nu avea cunoștință că permisul ar fi contrafăcut, deoarece persoana care i l-a dat a susținut că „are pe cineva care poate introduce permisul în baza de date”.

Trimis în judecată, Florin Ionuț Asofronie nu s-a mai prezentat la proces. În schimb, pe baza probelor aflate la dosar, Judecătoria Dorohoi l-a condamnat anul acesta la o pedeapsă rezultantă de un an și șase luni închisoare cu executare, tânărul fiind condamnat în trecut pentru conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice. Mandatul de executare a pedepsei a fost pus în aplicare abia luna aceasta, când tânărul a revenit în țară și a fost capturat în PTF Petea (județul Satu Mare). Acum, el a cerut rejudecarea sperând să scape din spatele gratiilor.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...