joi, martie 28, 2024
AcasăPrima PaginăCopil în comă profundă din cauza alcoolului

Copil în comă profundă din cauza alcoolului

Un băiat de nici zece ani a reuşit să le şocheze pe cadrele medicale prin starea în care a ajuns la spital. Copilul, originar din satul Bădiuţi, din apropiere de Ştefăneşti, a fost transportat la spital cu o ambulanţă într-o comă profundă din cauza consumului de alcool.

Acesta nu este însă singurul fapt care a provocat stupoare în acest caz. Asta deoarece rudele băiatului au sunat la 112 şi au cerut ajutor pentru un copil căzut într-o fântână. Din acest motiv, la faţa locului au plecat două ambulanţe, însă, în momentul în care au ajuns la faţa locului, cadrele medicale l-au găsit pe băiat lângă fântână, nicidecum înăuntru. Acesta nu era nici măcar ud, iar motivul pentru care rudele au spus, agitate, că acesta era căzut în fântână rămân un mister. De altfel, familia a aflat abia la spital motivul pentru care băiatul era inconştient.

 „Pacientul, în vârstă de nouă ani, a fost preluat în stare comatoasă şi transportat la Urgenţe Pediatrie. Prezenta o comă de etiologie neprecizată, agitaţie psihomotorie. A fost stabilizat ulterior, iar la spital a început să îşi revină”, a spus medicul Eduard Gurău, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

 Băiatul nega cu vehemenţă că ar fi consumat alcool

Medicii pediatri au decis efectuarea unui set complet de analize, precum şi un consult psihiatric. Pentru că era evident că acesta consumase băuturi alcoolice, dar nega cu vehemenţă, minorul a fost testat la psihiatrie, unde rezultatul aparatului etilotest a arătat valoarea de 0.47 mg/L alcool pur în aerul expirat. Adică aproape 1 la mie în sânge. Chiar şi aşa, tânărul a continuat să nege consumul de alcool, însă diagnosticul final a rămas comă alcoolică.

Acesta a fost perfuzat, i-au fost pansate rănile cauzate de căderea din picioare, după care  a fost externat.

Cazuri similare în judeţ

Din păcate, astfel de cazuri au devenit o obişnuinţă pentru cadrele medicale. În primele luni ale anului, un băieţel de aceeaşi vârstă cu cel de acum, a ajuns la spital în comă alcoolică după ce a băut vişinată dintr-o sticlă găsită în casă. Acesta a fost transportat la spital, iar din fericire starea lui s-a îmbunătăţit imediat după ce a primit tratament din partea medicilor de pe ambulanţă.

Un alt caz mai grav a avut loc anul trecut, când un copil în vârstă de 11 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a consumat o cantitate apreciabilă de alcool. Băiatul ar fi consumat ţuică împreună cu mai mulţi prieteni, iar ulterior a mers spre casă, unde locuia împreună cu bunicii, însă a leşinat imediat ce a intrat pe uşă. Speriată, bunica a sunat la 112, solicitând ajutorul cadrul medicale. Băiatul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital în comă.

Potrivit medicilor, săptămânal ajung la spital, în medie, 2-3 tineri din cauza consumului de băuturi alcoolice. O mică parte dintre aceştia ajung la Compartimentul Psihiatrie Pediatrică, dar în general, primesc tratament prin ambulatoriul de specialitate, după care pleacă acasă. „Adolescenții mai prezentau tulburări de conduită, agitație psihomotorie”, a precizat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean.

 „În ultima perioadă a crescut numărul adolescenţilor cu consum de alcool”

Medicul primar de psihiatrie pediatrică Laura Jijie, coordonator în cadrul Compartimentului de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Judeţean, susţine că cei mai mulţi dintre copiii consumatori de alcool sau droguri provin din familii dezorganizate.

„În ultima perioadă a crescut numărul adolescenţilor cu consum de alcool, combinat cu consum de substanţe psihoactive. Din păcate, frecvenţa cu care sunt internaţi a crescut. Lipseşte suportul familial, provin din familii dezechilibrate, disfuncţionale, cu absenţa supravegherii şi autorităţii parentale, şi aceşti adolescenţi, ei vulnerabili fiind, vor găsi soluţia la problemele şi dificultăţile cu care se confruntă prin consum de alcool combinat cu consum de droguri”, a afirmat medicul Laura Jijie.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...