sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPrima PaginăAccident cumplit în zorii zilei

Accident cumplit în zorii zilei

Un tânăr se zbate între viaţă şi moarte, iar alte două persoane au ajuns la spital, după un accident grav, care a avut loc duminică dimineață. , după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier, pe care raza comunei Suharău.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și două echipaje al Serviciului Județean de Ambulanță.

Șoferul unuia din autoturisme, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit inconștient. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ. În întâmpinare a fost trimis și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD pentru a fi transportat la spital. Ulterior, tânărul a fost direcționat către Spitalul Județean Botoșani din cauza stării critice în care era. „Pacientul a ajuns în serviciul nostru prezentând un politraumatism prin accident rutier. A fost intubat de colegii de la Dorohoi, fiind diagnosticat cu ruptură de splină, fracturi multiple de bazin şi pneumotorax. A fost internat direct pe secţia de reanimare”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, din cadrul UPU-SMURD.

Celelalte două persoane, un bărbat și o femeie, au fost preluate de echipajul SMURD și un echipaj SAJ și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Conductorul auto din cealaltă mașină implicată în accident a refuzat ajutor medical.

Pompierii au intervenit pentru inlaturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...