vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTAccident mortal pe trecerea de pietoni (video)

Accident mortal pe trecerea de pietoni (video)

Un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce a fost spulberat de o maşină în timp ce încerca să traverseze strada. Tragedia a avut loc vineri, pe o trecere de pietoni din zona gării din municipiul Botoşani.

Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, care ar face parte din rândul persoanelor fără adăpost, a fost călcat de o cisternă, cu roţile din spate. Şoferul, din Rădăuţi, susţine că nu îşi explică cum a ajuns victima acolo şi că nu a văzut-o.

În urma unui apel la 112 la faţa locului a ajuns un echiaj SMURD, dar şi mai multe echipaje de poliţie

Traficul în zona gării este total blocat. Nu se mai circulă de la intersecția de la E.on până după Kaufland pe sensul de mers spre Dorohoi. De asemenea traficul este blocat până pe strada Împărat Traian.

Tragedie surprinsă de camerele de supraveghere

Accidentul a fost surprins pe o cameră de supraveghere. În imagini se observă cum bărbatul, despre care se știa că obișnuia să spele parbrizele mașinilor oprite la semafor, a purtat întâi o scurtă discuție cu șoferul. Potrivit unor martori, victima ar fi încercat să îl convingă pe șoferul de 34 de ani să îi spele și lui parbrizul. Cisterna era oprită  la semafor și, la un moment dat, pietonul a lovit ușor cu mâna portiera, după care s-a dus spre partea din față a autocamionului.

În secundele următoare semaforul s-a făcut verde, iar mașina de mare tonaj s-a pus în mișcare, pietonul fiind chiar în calea mașinii.

Bărbatul a părut că încearcă să se salveze deoarece a fugit câțiva pași, în speranța că va fi văzut de șofer și acesta va frâna.

Din păcate, din cauza poziției înalte a cabinei șoferului, acest lucru nu s-a întâmplat. Mastodontul a trecut cu toate roțile peste trupul căzut al bărbatului, rostogolindu-l de mai multe ori. Un echipaj medical a ajuns în scurt timp la fața locului, dar nu s-a mai putut face nimic, capul fiind pur și simplu fărmat. “Victima prezenta numeroase traumatisme severe la nivel întregului corp, precum și un traumatism cranian deschis cu pierdere importantă de substanță cerebrală. Nu s-au mai impus manevrele de resuscitare”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Șoferul se deplasa către zona industrială, spre care și-a continuat drumul până în apropierea stației Petrom, când a oprit după ce mai mulți participanți la trafic l-au semnalizat cu farurile, momente în care și-a dat seama că ceva este în neregulă. Polițiștii încearcă acum să stabilească modul de producere al accidentului.

“Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.3 °
25 %
2.1kmh
6 %
vin
21 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...