spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTÎnvăţătoare bună de plată după ce a bătut o elevă

Învăţătoare bună de plată după ce a bătut o elevă

Situaţie neobişnuită în municipiul Botoşani, unde o învățătoare de la o şcoală gimnazială din oraş a fost condamnată pentru purtare abuzivă la plata unei amenzi penale de 4.500 de lei. Sentința a fost pronunțată ieri, pe 2 iunie, de Judecătoria Botoșani, însă aceasta nu este definitivă, învățătoarea având dreptul să formuleze apel. Este al doilea caz de acest gen din județ, după ce un preot care preda religia a fost condamnat definitiv, la sfârșitul anului trecut, la plata unei amenzi penale, tot pentru purtare abuzivă.

Potrivit anchetatorilor, în cazul învățătoarei ar fi vorba de două agresiuni comise asupra unei fetiţe în vârstă de 11 ani. Astfel, primul incident ar fi avut loc pe data de 5 decembrie 2018, în incinta unităţii de învăţământ, chiar în timpul orelor de curs, când, iritată de comportamentul fetei care refuza să se potolească, învăţătoarea a tras-o de păr şi a bruscat-o, provocându-i suferinţe fizice. Iar relaţiile tensionate nu s-au oprit aici, întrucât după vacanţa de iarnă, pe 18 ianuarie 2019, a avut loc un al doilea incident violent, când învăţătoarea a răbufnit din nou şi a bruscat-o pe fetiţa neastâmpărată, eleva având nevoie de una-două zile de îngrijiri medicale.

„S-a reţinut şi scuza provocării”

În urma celor două agresiuni, cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, însă investigaţiile făcute au arătat că reacţia cadrului didactic a venit pe fondul provocării din partea fetiţei, care refuza să se conformeze regulamentului şcolar. Cu toate acestea, la finalul cercetărilor anchetatorii au considerat că ieşirea violentă a învăţătoarei fost deplasată. Prin urmare, procurorii au dispus trimiterea în judecată a Manuelei F. sub acuzaţia de purtare abuzivă. „S-a reţinut şi scuza provocării, ambele incidente având loc sub o puternică stare de tulburare provocată de partea vătămată”, au arătat procurorii.

Procesul s-a judecat la Judecătoria Botoșani, iar instanța a administrat mai multe probe, fiind audiați și o serie de martori. După aproape un an și jumătate, magistrații au găsit-o vinovată pe învățătoare și au condamnat-o.

Preot condamnat după ce a agresat un copil

Cazul vine la numai o jumătate de an după și preotul comuna Cristinești, care a agresat un elev la sfârșitul orei de religie, a fost condamnat definitiv la plata unei amenzi penale de 5.000 de lei, tot pentru purtare abuzivă. Preotul fusese deranjat tot de atitudinea copilului, care era neascultător și deranjase ora de religie, și l-a tras de ureche, iar copilul a ajuns la spital. În urma procesului, preotul a fost condamnat și obligat la plata unor daune morale de 5.000 de lei față de copilul agresat.

Soluţii inexistente pentru minorii cu nevoi speciale

Cele două situații au adus în atenţie o problemă spinoasă cu care se confruntă învăţământul românesc şi anume integrarea copiilor cu nevoi speciale. Astfel, din dorinţa de a nu fi acuzaţi de discriminare, cei din Ministerul Educaţiei au hotărât desfiinţarea şcolilor speciale şi integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) în unităţile de învăţământ tradiţionale, fără să fie analizate în amănunt toate aspectele.

S-a ajuns astfel ca un singur elev diagnosticat cu ADHD să tulbure orele de curs, punându-i în dificultate pe profesori şi învăţători, dar şi pe colegii de clasă. Mai mult, au existat situaţii în care măsurile luate de cadrele didactice pentru recuperarea acestor copii cu nevoi speciale s-au dovedit inutile, în condiţiile în care părinţii copiilor cu CES nu se implicau suficient în corectarea comportamentului celor mici în familie.

Din acest motiv, au existat situaţii în care părinţii altor elevi, care doreau să înveţe, au cerut transferul copilului la alte unităţi de învăţământ în căutarea unui mediu propice. Psihologii spun că încă din momentul în care s-a discutat despre şcoala incluzivă, cei din minister trebuiau să se gândească în primul rând la beneficiarii acestui nou sistem – elevii cu CES – care ar fi trebuit să beneficieze de profesor de sprijin, consilier şcolar şi logoped, însă în mod autentic, nu doar formal. Din păcate, cei din Ministerul Educaţiei nu au găsit soluţii la această problemă.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
câțiva nori
8 ° C
11.6 °
7.8 °
91 %
0.6kmh
14 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...