joi, aprilie 18, 2024
AcasăPrima PaginăŞofer drogat dus cu mascaţii la Urgențe (video)

Şofer drogat dus cu mascaţii la Urgențe (video)

Prostia si ignoranţa se plătesc tot mai scump. Deşi s-au anunţat din timp controale în trafic pentru consumul de droguri, doi tineri au fost prinşi drogaţi la volan. Unul dintre ei a încercat chiar să fugă de poliţişti şi a fost prins de mascaţi după o urmărire printre blocuri.

Incidentul a avut loc sâmbătă după amiază, chiar în centrul oraşului. Un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din Botoșani, se deplasa cu un Volkswagen Golf pe Calea Naţională, în dreptul Bibliotecii Judeţene. În zonă era un filtru de poliţie cu lucrători ai Agenţiei Naţionale Antidrog, cu o acţiune anunţată în prealabil.

La un moment dat, poliţiştilor de la ruieră le-a fost atrasă atenţia de manevrele făcute de şoferul din Golf. Acesta a frânat brusc, după care a mers cu spatele pe Calea Naţională până a parcat maşina lângă Bibliotecă. Imediat, oamenii legii au urcat în maşină şi au plecat spre acesta, însă tânărul a sărit din maşină şi a luat-o la fugă printre clădirile din zonă. Cu poliţiştii pe urmă, acesta a reuşit să fugă câteva sute de metri, după care a fost prins şi preluat în custodie de cei de la trupele speciale, aflaţi şi ei în misiune în cadrul aceleiaşi razii.

Pentru că avea un comportament ciudat, tânărul a fost testat cu aparatul drug test, ieşind pozitiv pentru consum de Cannabis. Mascaţii l-au adus pe tânăr încătuşat la Urgențe, unde a fost preluat de cei de la Rutieră.

Spectacol dramatic la Urgenţe

Tânărul a oferit un adevărat sectacol la Urgențe, unde a realizat că a făcut şi mai rău fugind de poliţişti. Mai mult, oamenii legii au descoperit că maşina condusă de botoşănean avea şi numerele provizorii expirate.

„Îşi dădea în continuu palme peste cap, peste faţă, spunea că îi pare rău, că nu o să mai facă. Le spunea poliţiştilor să îl ierte, că are un copil acasă. A spus că ar fi consumat în urmă cu trei zile. I-au fost prelevate probe şi ulterior preluat de poliţişti”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.

Ulterior, tânărul s-a ales şi cu două dosare penale pe numele său. „Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infacţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub infuenţa alcooului sau a altor substanţe şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Câteva ore mai târziu, oamenii legii au descoperit un alt tânăr la volan, aproape în aceleaşi condiţii. În vârstă de 30 de ani, din Botoșani, acesta a fost descoperit conducând un autoturism sub influenţa drogurilor. Poliţiştii l-au oprit pentru a-l testa şi au observat că tânărul avea un comportament mai ciudat.

Aparatul Drug Test a arătat şi la el că a consumat Cannabis. Dus la spital pentru prelevarea de probe biologice, acesta le-a spus medicilor că tot în urmă cu trei zile consumase.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
ploaie ușoară
7.6 ° C
7.8 °
6 °
95 %
1.8kmh
100 %
joi
8 °
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
14 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...