sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTMiracol aşteptat de patru fraţi fără tată (video)

Miracol aşteptat de patru fraţi fără tată (video)

În prag de Moş Nicolae patru fraţi din judeţul Botoşani au nevoie de o minune. În vârstă de şapte, nouă, 12 şi 14 ani doi băieţi şi două fete nu cer jucării sau dulciuri aşa cum fac alţi copii în această perioadă. Micuţii cer, însă, ajutor pentru a li se împlini un vis – acela de a avea o casă şi un birou unde să-şi facă temele.

Cei patru fraţi, alături de mama lor, în vârstă de 35 de ani, locuiesc într-o căsuţă mică din comuna Mileanca, judeţul Botoşani. Femeia mai are un copil, un băiat, în vârstă de 18 ani, care a plecat, însă pentru a-şi face un rost în lume. Tatăl copiilor nu mai este în preajma familiei de ani buni, iar de atunci femeia îşi creşte singură copiii.

Cele cinci suflete locuiesc într-o cameră mică de nici 10 metri pătraţi. Deşi spaţul este înghesuit camera este caldă şi curată. Pe pereţi, lângă icoană, sunt agăţate câteva medalii obţinute de copii la şcoală. Pe unul dintre paturile din cameră, fetiţa de 9 ani îşi face temele. Spune că îi place la şcoală, a participat chiar şi la concursuri.

„E greu, dar noi ne-am obişnuit de atâţia ani. Copiii se înţeleg foarte bine, sunt uniţi toţi”, spune mama.

Preot cu chip de înger păzitor pentru cei patru fraţi

Cele cinci suflete greu încercate de griji şi nevoie au în viaţa lor, însă, „un înger păzitor”, aşa cum spune mama cu lacrimi în ochi. Este vorba despre preotul Vasile Găină. Părintele i-a botezat pe toţi cei patru copii, iar pe parcursul anilor le-a fost alături cu tot ce s-a putut.

„Când am fost prima oară la ei, căsuţa era acoperită cu azbest, iar prin pod erau numai oale. Pătuţul copiilor era ud”, povesteşte părintele. Acela a fost momentul în care, alături de soţia sa, a hotărât că nu poate rămâne indiferent. Asa că a decis să le împlinească visul copiilor, acela de a avea o casă a lor.

„N-aş vrea să închid ochii până nu îi văd în casă aduşi”

Încă din primăvara acestui an, părintele a făcut toate demersurile necesare, însă viaţa l-a încercat şi pe el, acesta având o serie de probleme de sănătate.

„Văzând că o boală a dat peste mine şi că nu mai fac faţă am apelat la Mitropolie, la Înaltul Mitropolit, la Teofan şi mi-a promis că mă ajută. Ce-i drept ne-a ajutat, am ridicat temelia la casă, dar din cauza vremurilor am ajuns să resimţim lipsurile. Am terminat temelia, am găsit un sponsor şi ne-a ajutat cu BCA-ul, am pus tavanul. Am avea nevoie urgentă de tablă, termopane, ce mai e nevoie. Vă daţi seama, la o casă ridicată, unde nu e pus acoperişul, abia de acum avem nevoie de toate”, spune preotul.

Acesta face un apel către toţi oamenii cu suflet mare care pot contribui cât de puţin pentru finalizarea construcţiei, astfel ca până la Paşti mama şi cei patru copii să se poată muta în casa nouă. „Eu sunt bătrân, acum şi cu boala asta, n-aş vrea să închid ochii până nu îi văd în casă aduşi”, spune Vasile Găină.

Când preotul le intră în curte feţele copiilor se luminează. Aceşti îi sunt recunoscători celui care le-a fost alături însă din fragedă pruncie. Când intra în casa nouă, ochii copiilor se umplu de speranţă. Şi-au împărţit deja cele patru camere. Una va fi a fetelor, una a băieţilor, iar casa va avea şi o baie şi o bucătărie. Primul gând al celor doi băieţi este că vor să aibă un birou lângă geam, ca să nu mai fie nevoiţi să-şi facă temele la geam.

Viaţă dedicată sprijinirii semenilor

Părintele Vasile Găină nu este însă, la prima iniţiativă de acest fel. Până să iasă la pensie, în anii cât a fost parohul Bisericii Sfântul Dumitru din Cordăreni părintele a ridicat sau reabilitat aproape 10 case pentru familii greu încercate. De asemenea pe parcursul carierei sale a fost mereu aproape de enoriaşi, iar la un moment dat ajunsese să hrănească aproape 30 de copii.

„Eu am venit aici preot în anul 2004. Când am ajuns aici nu vă spun în ce situaţie am găsit, din punct de vedere material, oamenii. La prima Liturghie au venit la biserică mai mulţi copii. Au venit în Sfântul Altar şi s-au prins cu mâinile de veşminte şi spuneau «părinte, părinte» nu ne lăsa că vrea să ne ia statul”, îşi aminteşte preotul. Atunci şi-a luat soţia şi împreună au mers prin sat pentru a vedea care este situaţia. Au vizitat familiile în cauză, care aveau peste 8 copii.

„Iniţial aveam 27 de copii. Din mila lui Dumnezeu atunci, neştiind ce să fac, am mers la mănăstirea unde era duhovnicul meu şi m-am spovedit. Acesta mi-a spus să oficiez Sfânta Liturghie pentru 40 de zile consecutiv”, povesteşte părintele.

A urmat sfatul duhovnicului, iar la finalul celor 40 de zile a visat-o pe Maica Domnului. „Mi s-a arătat Maica Domnului, în chip de Împărăteasă cu un dar în mână şi cu copiii în jurul său şi mi-a spus: poartă grijă de ei, iar ce vei avea nevoie eu îţi voi trimite”, povesteşte Vasile Găină, care adaugă că aşa a fost. Părintele spune că pe tot parcursul carierei a primit ajutor pentru a-şi duce la bun sfârşit planurile ajutându-i pe semeni.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...