marți, octombrie 15, 2024
AcasăLocal BTDecernarea Premiului Eminescu se amână. Primăria spune că nu are timp pentru...

Decernarea Premiului Eminescu se amână. Primăria spune că nu are timp pentru organizare

Cel mai important eveniment cultural din Botoşani- Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu, cade pradă orgoliilor. Astfel, Premiul Opera Omnia va fi acordat pe data de 15 iunie 2023. Asta deşi, potrivit tradiției, evenimentul de decernare ar fi trebui să aibă loc duminică, 15 ianuarie.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Anunțul a fost făcută vineri de către reprezentanții municipalității.  Aceştia spun că la această situație s-a ajuns după retragerea intempestivă a Fundației Culturale Hyperion – Caiete Botoșănene, din organizarea celei de-a XXXII-a ediții a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opera Omnia, cu doar câteva zile înainte de susținerea galei de decernare.

„Fundația Hyperion care era lângă noi la decernarea Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu s-a retras cu câteva zile înainte de data de 15 ianuarie. Motivat de faptul că nu este valoarea premiului atât cât și-ar fi dorit dumnealor și că nu le este recunoscut meritul pentru organizarea acestui premiu. Municipalitatea a înregistrat la OSIM Premiul Național de Poezie – Opera Omnia. Așa cum era și normal pentru că 90 % din cheltuieli și din tot ceea ce s-a întâmplat până acum a fost în sarcina primăriei.

Consider că a fost o formă de șantaj și nu am dat curs acestui lucru, considerăm că putem să organizăm acest premiu la fel de bine pe data de 15 iunie. Premiul era de 25.000 de lei, sumă brută. Dumnealor erau interesați de aspecte pecuniare și mai puțin de prestigiul acestui premiu, cum ar fi cazare, masă, valoarea premiului care nu cred că trebuie să fie readus neapărat la o sumă de bani, ci importanța premiului care este Premiul Național de Poezie acordat de către Primăria Botoșani”, a spus primarul Cosmin Andrei.

„Încercarea noastră de a constitui un juriu a fost zădărnicită”

Acesta este primul an în care Primăria a fost în postura de unic organizator al evenimentului.

Am depus eforturi considerabile pentru organizarea acestui eveniment cultural de marcă. Dorința noastră a fost ca Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – Opera Omnia să fie decernat așa cum se cuvine, timpul rămas de la retragerea din organizare a Fundației Culturale Hyperion și până pe 15 ianuarie fiind insuficient pentru pregătire. Încercarea noastră de a constitui un juriu a fost zădărnicită de presiunile făcute asupra tuturor celor contactați, fapt care a dus la retragerea acestora, rând pe rând. Prin urmare, vom pregăti Gala de decernare a Premiului Național de Poezie pe data de 15 iunie 2023”, a susținut primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

„Totala lipsă de dialog a primarului și a celor din jurul lui, ne-a determinat să ne retragem”

Gellu Dorian, preşedintele Fundaţiei Culturale Hyperion susţine însă că instituţia pe care o coduce s-a retras din cauza lipsei de comunicare cu autorităţile locale.

„Lipsa de dialog a primarului, încălcarea regulamentului, încălcarea hotărârilor legate de acest premiu, de tradiția acestui premiu și decizia membrilor juriului de a se retrage din colaborarea cu primăria și a Uniunii Scriitorilor, de asemenea. În principal, lipsa de dialog a domnului primar. La cele șase, șapte scrisori ale noastre nu a prididit să ne dea un răspun clar și nici la adresa trimisă, pe 7 decembrie,  de Uniunea Scriitorilor nu au considerat că trebuie dat un răspuns. Deci, totala lipsă de dialog a primarului și a celor din jurul lui, ne-a determinat să ne retragem din această colaborare pe o perioadă cât va dura această conducere, probabil. Noi vom lansa pe 15 ianuarie un alt premiu, continuând de altfel tradiția acestuia cu numele Premiul Eminescu, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor, în colaborare cu altă primărie din județ”, a spus Gellu Dorian.

Presiuni asupra membrilor juriului

Primarul a spus că s-ar fi făcut presiuni asupra membrilor juriului.

„Știu că s-au făcut presiuni asupra juriului, mai mult s-au făcut presiuni și asupra unor scriitori, poeți, critici literari pe care noi i-am contactat pentru a face parte dintr-un nou juriu. Cu amenințări de genul că vor fi dați afară din Uniunea Scriitorilor și lucrurile au degenerat și am considerat că este josnic ceea ce se întâmplă. Vom organiza acest premiu în luna iunie, din timp vom stabili un juriu format din oameni curajoși și apreciați din punct de vedere literar la nivel național, astfel încât să nu planeze niciun semn de întrebare asupra poetului laureat”, a spus edilul.

În ceea ce priveşte acuzele cu privire la anumite presiuni făcute asupra celor contactaţi pentru a face parte din juriu preşedintele Fundaţiei Hyperion susţine că acestea nu sunt adevărate. „Pentru că sunt membri ai Uniunii Scriitorilor și Uniunea Scriitorilor s-a retras, normal că fiind membri s-au retras și ei din juriu, s-au recuzat toți cei șapte membri”, a precizat Gellu Dorian.

Fundaţia Hyperion vrea să ofere un premiu în colaborare cu o altă primărie

Preşedintele Fundaţiei Hyperion a declarat că intenţionează să ofere un alt premiu, în colaborare cu o altă primărie.

„Nu decernăm acum, anunțăm doar regulamentul și vom decerna premiul în iunie pentru că lucrurile nu se fac așa peste noapte. Trebuie bine gândite, puse la punct, trebuie făcute sondaje, trebuie ales un juriu. Un astfel de premiu fără a avea un colaborator cum este Uniunea Scriitorilor, instituție importantă, nu-și are importanța necesară. Așa cum s-a dovedit timp de 31 de ediții, când Fundația Hyperion și Uniunea Scriitorilor au fost alături de primarii primăriei din Botoșani și consilierilor locali care au înțeles importanța acestui premiu. Actualul primar nu a înțeles”, a adăugat Gellu Dorian.

Premiu înregistrat de primărie la OSIM

Contrele dintre municipalitate şi Fundaţia Hyperion ar fi început după ce, în primăvara anului trecut, Primăria Botoșani a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) această denumire, iar instituția a emis certificatul de înregistrare al mărcii „Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – OPERA OMNIA”.

Primarul Cosmin Andrei și-a justificat gestul prin seria de polemici iscate după câteva dintre galele de decernare a acestui premiu, organizate în trecut pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale. Edilul spunea atunci că primăria ar trebui să fie actorul principal în cadrul acestor manifestări.

„Un șantaj și o supărare pentru că am înregistrat acest premiu pe Primăria Botoșani. Sintagma Premiul Național de Poezie – Opera Omnia nu mai poate fi folosit de nimeni, decât de municipalitatea botoșăneană care dincolo de persoanele care vremelnic ocupă funcții de conducere merită și era firesc să dețină acest premiu, titulatura acestui premiu pentru că Mihai Eminescu nu poate fi confiscat de unii care vremelnic au interese, așa cum au mai făcut de cele mai multe ori au pus partea financiară înaintea părții literare și valoarea premiului în sine”, a spus Cosmin Andrei.

Premiu decernat anual

Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”-Opera Omnia este unul dintre cele mai importante premii de poezie din România. Manifestările de la Botoşani adună anual, pe 15 ianuarie, nume grele ale literaturii române, dar şi artişti şi oameni de cultură din toate domeniile. Evenimentele culminează cu gala de decernare a premiului naţional de poezie pentru întreaga activitate.

Această gală este organizată din anul 1991 de Fundaţia Hyperion, a unui grup de scriitori botoşăneni, dar şi de Uniunea Scriitorilor. Printre cei care au câştigat, de-a lungul timpului, acest premiu se numără şi Gellu Naum, Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Cezar Ivănescu sau Mircea Cărtărescu.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
câțiva nori
6.6 ° C
6.6 °
6.6 °
68 %
0.7kmh
11 %
mar
13 °
mie
12 °
joi
11 °
vin
11 °
sâm
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cel mai reușit panou pentru parcare interzisă din oraș.

EDITORIAL

Dacă analiștii străini ar analiza modul în care Guvernul României împarte banii ar fi convinși că țara noastră este lovită, de câteva luni, de...

EPIGRAMA ZILEI

Sătulă să-l tot vadă stând, Eva țipa și da din mâini : Cât oare o să ai de gând Să îmi mai tai frunza la câini?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...