spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTPoliţist bătăuş, interzis să mai profeseze

Poliţist bătăuş, interzis să mai profeseze

Un fost poliţist din cadrul Poliției orașului Flămânzi nu va mai avea voie să lucreze în poliție. Asta după ce a fost condamnat definitiv pentru purtare abuzivă.

Doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere este pedeapsa primită, dar instanța a dispus aplicarea unei pedepsei complementare, ce vizează interzicerea unor drepturi, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorității de stat, dar și dreptul de a mai a ocupa funcţia ori de a exercita profesia de agent de poliţie pe o durată de doi ani.

În plus, agentul de poliție a fost obligat și la plata unor daune morale de 10.000 de lei față de unul dintre bărbații agresați, o altă victimă decedând în timpul procesului. Sentința definitivă a fost pronunțată ieri, pe 9 martie a.c., în urma unei decizii a Curții de Apel Suceava.

Bărbat „convins” să meargă la audieri cu bastonul

Aurel Zvîncu a fost trimis în judecată după ce în 2017 a intervenit pentru aplanarea a două scandaluri, fiind acuzat că a lovit cu bastonul din dotare două persoane, anchetatorii stabilind că intervenția a avut loc în afara procedurii regulamentare.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, prima faptă de care este acuzat poliţistul a avut loc în seara zilei de 28 aprilie 2017. Atunci, agentul de poliţie a intervenit pentru aplanarea unui scandal într-o familie, după ce un tată s-a luat la harță cu unul dintre feciori, iar cel din urmă a sunat la poliție. Realizând că la locuință vor veni polițiștii, bărbatul s-a încuiat în casă și s-a așezat într-un pat, prefăcându-se că doarme.

Doar că polițistul a intrat în locuință și a început să-l lovească cu bastonul pentru a-l determina să meargă la sediu pentru audieri. Ajuns în sediul poliției, loviturile au continuat.

Tânăr ajuns la spital

Cea de-a doua faptă a avut loc în seara zilei de 24 iunie 2017, când agentul de poliţie a fost solicitat să intervină pentru a acorda sprijin la un alt scandal, izbucnit la domiciliul altei familii din Copălău, fiul fiind de data aceasta capul răutăților. Scandalagiul s-a opus să meargă la sediu pentru cercetări, iar atunci Aurel Zvîncă l-a lovit și pe acesta cu bastonul.

L-a încătușat și apoi l-a lovit cu piciorul, cu putere, în zona gurii, a pieptului și în alte zone ale corpului. Victima a ajuns în final la spital, fiind internat cu mai multe traumatisme, și a avut nevoie de 40-50 de zile de îngrijiri medicale.

Poliţistul a cerut Inspectoratului de Poliție Județean asigurarea apărării din fondurile instituției

În timpul anchetei, polițistul nu a recunoscut prima agresiune și a susținut că e posibil ca bărbatul să fi fost lovit de fiu. În schimb, în cel de-al doilea caz, el a invocat că a folosit bastonul doar pentru a-l încătușa pe tânăr. Interesant este că în timpul investigațiilor agentul a solicitat Inspectoratului de Poliție Județean asigurarea apărării din fondurile instituției.

În consecință, el a fost asistat de un avocat, dar ulterior a renunțat la serviciile lui. Nici când a fost trimis în judecată el nu a recunoscut săvârșirea faptelor, uzând de dreptul la tăcere. Totodată, a refuzat să uzeze de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, nerecunoscând faptele, și a refuzat să dea declaraţie în fața judecătorilor. Abia când lucrurile au început să se agraveze, el și-a dat demisia din funcție. După ce au administrat toate probele, judecătorii l-au găsit vinovat și l-au condamnat.

Potrivit deciziei instanței, Aurel Zvîncu va fi supus unui termen de supraveghere de trei an, interval în care va trebui să respecte mai multe măsuri decise de magistrați. În plus, el a fost obligat să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate și să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Serviciului Public Local de Asistență Socială Botoșani sau în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, pe o perioadă de 60 de zile. Pe lângă aceasta, el va trebui să plătească și toate cheltuielile de spitalizare ale victimelor.

Scos din funcţie de judecători

În alte state, un astfel de polițist ar fi fost destituit imediat ce ancheta a confirmat agresiunea. La fel, el și-ar fi pierdut și dreptul la pensia de serviciu. În schimb, în cazul Zvîncu, IPJ i-a asigurat și un avocat în timpul anchetei.

Ba mai mult, cercetările au arătat că au existat colegi care au încercat să-l „acopere” prin menționarea în rapoarte a unor aspecte total neadevărate. Ba mai mult, unul dintre superiori ar fi încercat să-l determine pe unul dintre cei bătuți să-l ierte pe agent pentru că a „greșit”. În acest context, un rol important în anchetă l-au avut și procurorii, care au decis să meargă pe trimiterea în judecată a fostului polițist.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...