spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăPrima PaginăŞofer scos basma curată după un accident la beţie

Şofer scos basma curată după un accident la beţie

Caz revoltător petrecut în justiție, unde autorul unui accident rutier produs la beție și soldat cu rănirea unei persoane a scăpat basma curată pentru că procesul a durat aproape șase ani numai la instanța de fond.

Dosarul a fost tergiversat din cauza unor expertize medico-legale. Așa se face că după aproape șase ani de procese, interval în care oamenii au fost puși pe drumuri, s-au solicitat tot felul de acte și expertize, instanța a dispus marți, pe 30 mai a.c., încetarea procesului penal „ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale”.

Altfel spus, toată munca anchetatorilor, toate sumele cheltuite cu analizele medicale și toată munca specialiștilor din medicina legală s-au dus pe apa sâmbetei, cel mai câștigat fiind șoferul care a distrus mașinile și a semănat groaza pe șosea. Asta pentru că în urma deciziei instanței el este curat și nevinovat. Iar ca bătaie de joc să fie maximă, cel rănit în urma accidentului va trebui să o ia de la capăt cu un alt proces în civil, dacă va mai dori să obțină daune.

Carambol provocat la beţie

Cazul în sine poate reprezenta obiect de studiu pentru cei care doresc să afle cum poate fi „albit” în instanță un șofer care calcă în picioare Codul Rutier. Asta pentru că dosarul penal a plecat de la un accident produs în seara zilei de 19 decembrie 2014, pe drumul european E58, între Baisa şi Hudum. Atunci, Gheorghe Fediuc, de 52 de ani (n.r. – fratele afaceristului Aurel Fediuc, de la complexul „Lebăda”), venea dinspre Baisa către Botoşani, la volanul unui Volkswagen Golf III.

În apropierea garajelor Apetrans, înainte de succesiunea de curbe de la intrarea în Hudum, acesta a încercat să depăşească o coloană de maşini dar, din cauza stării în care se afla, a pierdut controlul asupra volanului. Aşa se face că maşina a ajuns pe contrasens, unde a „şters” un Logan, după care lovit o Honda Acord, căreia i-a rupt roata din faţă stânga, iar la final s-a izbit într-un al treilea autoturism, un Volkswagen Golf IV, toate acestea circulând la rândul lor în coloană, spre Suceava.

Ultimul impact a fost atât de violent încât maşina lui Fediuc s-a răsucit pe şosea, ajungând cu faţa orientată spre Suceava, în timp ce celălalt VW Golf a fost proiectat în şanţul de pe marginea şoselei.

Gheorghe Fediuc nu a putut fi verificat cu etilotestul

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie, însă scena a fost una de coşmar, cu resturi din maşini împrăştiate pe o rază de zeci de metri. Pentru a realiza ce s-a întâmplat, poliţiştii au trebuit să vorbească cu toţi cei implicaţi în coliziune.

Considerat vinovat de producerea accidentului, Gheorghe Fediuc nu a putut fi verificat cu etilotestul, el acuzând mai multe traumatisme. Potrivit martorilor oculari, Fediuc mirosea a băutură, dar nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest.

Rănit în urma accidentului, el a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde urma să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. La spital a ajuns şi şoferul VW lovit în plin, Costel Ş., acesta acuzând un traumatism la coloana cervicală.

În schimb, o femeie aflată în autoturismul Honda a suferit un atac de panică şi a avut la rândul ei nevoie de îngrijiri medicale. Cel mai norocos a fost şoferul Logan-ului, Constantin L., care a scăpat teafăr şi nevătămat. Din cauza accidentului, traficul pe drumul european E 58 spre şi dinspre Suceava a fost blocat minute bune, coloanele de maşini formate pe cele două sensuri măsurând aproape un kilometru. „În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să aşteptăm şi rezultatele alcoolemiei”, spunea atunci Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean.

Alcoolemie de trei ori peste limita care face diferenţa dintre contravenţie şi infracţiune

Este drept, după câteva zile au venit și rezultatele analizelor de laborator, care au arătat că, la momentul recoltării probelor de sânge, Gheorghe Fediuc ar fi avut o îmbibație de alcool în sânge de 2,15 gram pe litru, adică de aproape trei ori mai mult decât limita care face diferenţa dintre contravenţie şi infracţiune. S-a recoltat însă o singură probă de sânge, nu două, și asta din cauza stării în care se afla bărbatul.

În schimb, Costel Ş., şoferul Volkswagenului lovit în plin, a fost internat la o clinică de specialitate din Iaşi, leziunea de la coloana cervicală afectându-i și capacitatea de muncă.

Anchetă tărăgănată aproape 3 ani

Ancheta polițiștilor a durat până în 2017, când procurorii au decis să-l trimită în judecată pe Gheorghe Fediuc pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi de vătămare corporală din culpă. Așa se face că primul termen al procesului a fost pe 22 septembrie 2017.

Impropriu spus că s-a început cu o amânare, iar din amânare în amânare s-a ajuns până anul acesta. Totul se putea termina mult mai repede dacă Fediuc ar fi recunoscut și ar fi cerut judecarea în formă simplificată. Dar nu, s-a optat pentru cealaltă variantă. Asta pentru că Fediuc a cerut administrarea mai multor probe, dar și încuviinţarea efectuării unei expertize medico-legale având ca obiectiv calculul retroactiv al alcoolemiei, înţelegând să conteste valoarea alcoolemiei reţinută în rechizitoriu.

Expertize cerute şi de firma de asigurări

Și după ce Fediuc a terminat de invocat probele, a urmat firma de asigurări la care era asigurată mașina acestuia. Iar societatea de asigurări a solicitat o expertiză medico-legală care să stabilească dacă victima accidentului prezenta afecţiuni medicale anterioare producerii accidentului, de natură a influenţa numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, dacă viaţa celui rănit a fost pusă în pericol şi dacă leziunile suferite i-au cauzat o infirmitate permanentă, inclusiv dacă leziunile prezentate la momentul producerii accidentului au putut fi produse de purtarea/nepurtarea centurii de siguranţă.

Ba mai mult, reprezentanții firmei au cerut să se stabilească dinamica producerii accidentului şi să se concluzioneze dacă se poate reţine victimei o culpă faţă de traumele suferite şi faţă de obligaţiile lui de pasager în autoturismul implicat în accident.

Serie de amânări şi probleme cu analizele 

A urmat un nou șir de programări pentru radiografii și alte examene medicale, după care a venit pandemia de Covid-19, procesul fiind sistat pentru circa trei luni. Apoi au mai trecut câteva luni pentru că Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iași nu a pus la dispoziția IML radiografia de coloană cervicală efectuată în ianuarie 2015.

După o jumătate de an de așteptări se descoperă că filmul radiologic nu se mai regăseşte în arhiva unităţii spitaliceşti, înaintându-se doar topograma cervicală. Iar când expertiza medico-legală a fost gata, s-a pus în discuţie necesitatea efectuării unei noi expertize medico-legale de către Institutul de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici” Bucureşti şi avizarea acestui raport de către Comisia Superioară Medico-Legală. Motivul – concluziile diferite ale celor două rapoarte de expertiză medico-legală întocmite de către Serviciul Județean de Medicină Legală Botoșani şi Institutul Medico-Legal Iași.

Și când totul părea că se va rezolva, a apărut bomba – firma de asigurări City Insurance, la care era asigurată mașina lui Fediuc, a intrat în insolvență. Ba mai mult, din cauza multitudinii de termene și a trecerii timpului, au urmat deciziile Curții Constituționale a României care au stabilit că în perioada 2018 – 2022 nu a funcționat prescripția specială din cauza unor vicii legislative. Cum ultimele documente de la Comisia Superioară de Medicină Legală au venit abia în martie a.c., magistrații au amânat pronunțarea sentinței până săptămâna aceasta, când s-a dispus încetarea procesului penal.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...