joi, mai 9, 2024
AcasăLocal BTCriză fără precedent pe piaţa medicamentelor

Criză fără precedent pe piaţa medicamentelor

Bolnavii botoşăneni sunt în faţa unei crize fără prcedent pe piaţa de medicamente. Sunt deja întârzieri de câteva luni, nu au fost plătite tratamente vitale, iar furnizorii de medicamente au blocat deja unele livrări.

Producătorii și distribuitorii spun că abia au primit banii pentru medicamentele vândute în aprilie, deși până acum trebuiau decontate și facturile pentru luna iunie. Din această cauză tot mai multe medicamente dispar de pe rafturile farmaciilor, deşi preţurile multora dintre ele sunt foarte mici.

Bolnavii de cancer, printre cei mai afectaţi

Printre cei mai loviţi de criză sunt bolnavii de cancer. Potrivit farmaciştilor, sunt luni întregi de când farmaciile nu au mai primit bani de la stat pentru decontarea tratamentelor prescrise gratuit bolnavilor din programele naționale de sănătate. În unele cazuri facturile ajung și la 18 milioane de lei.

„Noi n-am mai primit banii pe programe naționale, tot ce înseamnă boli cronice, din luna mai. Abia azi, (n.r. – 21 septembrie) au dat o mică parte din restanţe. Vorbim de medicamente foarte scumpe pentru bolnavi oncologici. Vorbim de un singur tratament care ajunge la 94 de mii de lei. Sunt mulţi bolnavi cu tratamente de 2-3000 de euro lunar”, a spus un farmacist botoşănean.

„E un adevărat maraton după medicamente”

Cu datorii la furnizorii de medicamente, farmaciștii mai mici spun că sunt foarte aproape de faliment, în condițiile în care nici măcar nu se mai pot aproviziona. Asta şi pentru că mulţi furnizori pun propriile condiţii. Mai exact, pentru a aduce anumite pastile, greu de găsit, obligă farmaciile să cumpere mai multe medicamente generice, pentru ca factura să fie mai mare.

„E un adevărat maraton după medicamente. Facem comenzi justificate la furnizori. Ne ia tot timpul acest lucru, iar pacienţii sunt vitregiți de sfatul farmacistului. Ca nu mai are timp. Toată ziua sunăm și căutăm medicamente”, a spus o farmacistă.

Aceştia spun că deşi statul întârzie cu unele plăţi, impozitele şi termenele limită către furnizori trebuie respectate. Cei care suferă, însă, cel mai mult sunt bolnavii. „Un sfert dintre pacienții care ni s-au adresat de la începutul lunii nu și-au primit medicația. Majoritatea pacienților beneficiază în mod gratuit de medicamentele din programele naționale de sănătate – prin urmare, farmacia suportă până în acest moment cheltuiala integrală a tratamentului eliberat. Dacă aceste medicamente nu vor mai fi achiziționate de farmacii, vom avea o a doua criză, criza lipsei medicamentului respectiv din cauza lipsei stocurilor”, a explicat un farmacist botoşănean.

Bani lipsă oentru plata medicamentelor

Farmaciştii cer ca și producătorii și distribuitorii de medicamente să-și asume termene mai mari pentru plată’a a facturilor. În clipa de faţă, furnizorii, cei de medicamente, dar şi de alte produse, ai sistemului sanitar, creditează sistemul undeva la 120-150 de zile. De obicei, creditarea se face la 60-90 de zile. Doar că banii pentru plata facturilor la medicamente s-ar fi terminat și se așteaptă rectificarea bugetară pentru o suplimentare a fondurilor.

Probleme în aprovizionarea cu medicamente a farmaciilor și spitalelor au fost tot mai dese în ultimii ani, în România. În același timp, prețurile tratamentelor au crescut cu un procent record în ultimii 12 ani. Unele medicamente s-au scumpit chiar şi de zece ori.

Potrivit Institutului Național de Statistică, doar în august, românii au plătit pentru medicamente cu 20 % în plus față de luna iulie.

Farmaciile cer statului să-şi plătească facturile

Asociația Farmaciilor Independente Ethica a transmis, pentru a treia oară în acest an, o adresă către autorități, prin care solicită respectarea termenelor de plată pentru medicamentele eliberate către populație, pe care statul le decontează farmaciilor comunitare.

Întârzierile majore la plata medicamentelor eliberate în baza prescripțiilor medicale compensate sau gratuite, care au persistat pe toată durata acestui an, pun în pericol de fapt sănătatea pacienților, care fie nu vor mai beneficia de asistență farmaceutică prin falimentarea farmaciilor comunitare, fie nu vor mai găsi medicamentele necesare, farmaciile fiind în imposibilitatea de a se aproviziona de la distribuitori.

„În contextul actual în care foarte multe medicamente lipsesc de pe piața din România, cu toate eforturile farmaciștilor de a le căuta pentru pacienți, în contextul în care urmează sezonul rece și al infecțiilor respiratorii, suprapus cu începerea anului școlar și întoarcerea copiilor în colectivități, aceste întârzieri la plata medicamentelor eliberate populației de către farmaciile comunitare reprezintă un risc major asupra sănătății pacienților, cu efecte foarte grave.”, a precizat farmacista Cristina Pavel, președinte al Asociației Farmaciilor Independente Ethica.

„În centrul atenției sunt în aceste zile măsurile fiscale anunțate de Guvern pentru a reduce deficitul bugetar. În acest proces alert de reducere a cheltuielilor bugetare, guvernanții au ales să înceapă cu cei mai vulnerabili pacienți, cei care depind de medicamentele eliberate în cadrul programelor naționale de sănătate.

Din păcate, viața acestor persoane nu poate să aștepte o rectificare bugetară pentru ca terapia lor să poate să fie disponibilă în farmacii, împovărate de datorii și blocate financiar de către același stat român”, a mai adăugat Cristina Pavel.

Cum funcţionează farmaciile în raport cu achiziționarea medicamentelor

Modul de lucru al farmaciilor comunitare implică achiziționarea de produse medicamentoase de la distribuitorii angro, astfel încât să asigure întotdeauna pacienților o gama variată de medicamente și cu prioritate la prețurile de decontare cele mai mici.

Pentru a realiza acest lucru, farmacia trebuie să respecte termenele de plată agreate cu distribuitorul angro, în caz contrar farmacia nu se mai poate aproviziona de la respectivul distribuitor (ajunge în blocaj financiar) și astfel nu poate să elibereze pacienților medicamentele necesare.

Momentul achiziționării produselor de către farmacie este mult decalat față de momentul în care acele produse sunt eliberate către pacient propriu-zis, însă termenele de plată către distribuitori curg de la momentul achiziționării medicamentelor.

Termenul achiziționării unui produs este decalat față de eliberarea efectivă a acestuia către populație deoarece farmaciile sunt obligate să fie aprovizionate cu medicamente în mod constant, astfel încât să răspundă cererii de produse de la pacienți.

Prețurile pentru medicamentele care se eliberează pe baza unei prescripții medicale sunt reglementate strict de către statul român, iar farmacia comunitară nu poate să depășească aceste prețuri. Mai mult, și marjele de adaos sunt fixe pentru aceste produse, astfel încât farmaciile se află la limita existenței eliberând medicamentele Rx.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.6 °
9.9 °
80 %
0.7kmh
100 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
18 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...