Ziariștii de „The Conversation” scriu despre un studiu care se ocupă de modul în care partidele extremiste ajung la putere în țările europene.
Ați simțit vreodată nostalgie când v-ați gândit la trecut? Nu sunteți singurul. Conform cercetărilor prin sondaj, aproximativ două treimi din publicul european simt nostalgie.
Nostalgia este definită ca o emoție predominant pozitivă asociată cu amintirea evenimentelor importante, de obicei trăite alături de persoane apropiate. Și aceste sentimente nu se limitează la experiențele personale: în politică, nostalgia poate face referire la dorința pentru un trecut mai prosper sau la tradițiile culturale pierdute.
De exemplu, partidul de extremă dreapta italian, Fratelli d’Italia (Frații Italiei), care conduce în prezent guvernul de coaliție al țării are un manifest al partidului ce conținea numeroase referințe nostalgice. Un punct de atracție notabil a fost afirmația că „resursele naturale și patrimoniul artistic al națiunii sunt o moștenire de păstrat și de valorificat”. Un alt punct a fost că „bătrânii reprezintă istoria noastră: o moștenire de experiențe, abilități, talente care au contribuit la nașterea și creșterea națiunii noastre”.
Astfel de afirmații se bazează pe o mândrie comună în trecutul națiunii pentru a crea o narativă captivantă. În mod tot mai evident, există dovezi că sentimentele de nostalgie pot influența opiniile noastre politice. Studiile recente susțin aceste concluzii.
Cetățenii nostalgici sunt mai puțin satisfăcuți de guvern și mai predispuși să voteze pentru partidele de dreapta radicale. Într-o cercetare nouă, am examinat în ce măsură partidele politice capitalizau retorica nostalgică în campaniile lor analizând 1.650 de manifeste electorale publicate de partide din 24 de democrații europene între anii 1946 și 2018. Manifestele electorale, prin definiție, conțin în mare parte promisiuni pentru viitor. Sunt o listă de angajamente pe care un partid promite să le pună în aplicare în cazul în care face parte dintr-un viitor guvern. Cu toate acestea, am descoperit și că, în medie, aproximativ 10% dintr-un manifest de partid este dedicat discutării trecutului.
Europa Centrală și de Est: nostalgia domnește
Am descoperit că partidele din Europa Centrală și de Est și din Europa de Sud sunt mai nostalgice decât cele din Europa de Nord și de Vest. Manifestul mediu din Europa Centrală și de Est conținea 44 de propoziții nostalgice la 1.000 de propoziții, în timp ce în Europa de Vest și de Nord, manifestul mediu conține mai puțin de jumătate din aceasta.
De asemenea, este de remarcat că multe dintre cele mai nostalgice partide din întreaga continent sunt clasificate ca naționaliste de către cercetătorii de la Manifesto Project. Exemple de partide naționaliste foarte nostalgice includ Toți pentru Letonia, Uniunea Populară Estoniană, Aurora Aurie din Grecia, Democrații Suediei și Rally Național Francez (fost Frontul Național).
Cu toate acestea, deși naționaliștii sunt cei mai predispuși la nostalgie, retorica nostalgică este evidentă în întreg spectrul politic și a fost găsită în opt din zece manifeste într-o formă sau alta.
Se pare, de asemenea, că conservatorismul cultural și nu conservatorismul economic face ca un partid să fie mai predispus să folosească nostalgia. Retorica nostalgică abordează mult mai frecvent problemele culturale decât subiectele economice.
Acest lucru dezvăluie importanța nostalgiei ca dispozitiv. Partidele par să folosească strategic referințe nostalgice și să aleagă să se concentreze fie pe trecut, fie pe prezent, fie pe viitor atunci când discută despre un anumit subiect, în funcție de contextul politic mai larg.
Alte cercetări arată că partidele tind să abordeze politica în domeniul educației, economiei și mediului cu un accent pe viitor, în timp ce politica de securitate, imigrație și apărare este mai des abordată cu un accent pe trecut.
De ce contează
Nostalgia în sine nu este ceva inerent greșit, dar utilizarea nostalgiei în campaniile politice este, prin definiție, strategică. Și prevalența sa în documentele pe care le-am examinat sugerează că partidele o consideră clar un instrument util.
Cu toate acestea, accentul pus pe trecut nu ar trebui să înlocuiască o evaluare critică a planurilor unui partid pentru viitor. Un sentiment nostalgic, cum ar fi „orașele noastre istorice, orașele cu catedrale și peisajele nealterate sunt invidiate de întreaga lume”, nu reprezintă o promisiune electorală. Utilizarea sa ar putea fi, prin urmare, văzută ca un dispozitiv pentru a încurca atunci când un partid nu are soluții concrete sau propuneri pentru viitorul națiunii pe care încearcă să o guverneze. Dată fiind tendința noastră către nostalgie, aceasta ar putea fi, de asemenea, utilizată ca un dispozitiv narativ care să ofere acoperire partidelor care încearcă să introducă politici potențial controversate.
Cercetările privind politici precum controlul armelor, imigrația și justiția socială arată că alegătorii pot fi influențați în direcții pe care nu le-ar lua în mod normal dacă li se prezintă mesaje nostalgice în același timp.
Dacă partidele social conservatoare au identificat-o ca un dispozitiv retoric puternic, poate partidele social progresiste ar putea găsi o modalitate de a o utiliza și în scopuri mai pozitive. Deoarece o parte semnificativă a societății are sentimente de nostalgie, astfel de mesaje nu sunt susceptibile să dispară din discursul politic în curând.
Puteți citi articolul original AICI
Studiul integral poate fi consultat AICI
