marți, iulie 15, 2025
AcasăLocalAccident grav din cauza poleiului. Trei victime au ajuns la Urgențe (VIDEO)

Accident grav din cauza poleiului. Trei victime au ajuns la Urgențe (VIDEO)

Trei persoane au ajuns la spital marți dimineață după un accident grav care avut loc în județ.

Evenimentul a avut loc în zona localității Joldești un autoturism marca Audi, condus de un șofer de 28 de ani, a derapat pe șoseaua acoperită cu polei și a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal un Volkswagen condus de o tânără de 23 de ani, care se afla în mașină cu mama ei.

Impactul dintre cele două autoturisme am fost atât de puternic, încât ambele au ajuns parțial în afara părții carosabile. În urma accidentului toți cei trei ocupanți din mașini au fost răniți, de la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță. “De la locul accidentului am preluat trei persoane, două femei și un bărbat. Victimele prezentau multiple traumatisme de membre superioare și inferioare, una dintre ele și un traumatism toracic, iar alta cu traumatism cranian. Au fost stabilizate și transportate la Urgențe pentru investigații suplimentare”, a precizat medicul Carmen Ragoșcă, din cadrul SJA Botoșani.

Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Potrivit martorilor carosabilul era acoperit cu polei, la fel cum au avertizat și meteorologii, în această dimineață.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.1 ° C
21.6 °
20 °
78 %
1.5kmh
14 %
lun
20 °
mar
31 °
mie
26 °
J
26 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Primăria ar face orice pentru banii din noi locuri de parcare. Inclusiv să blocheze scări sau căi de acces.

EDITORIAL

Tonul hotărât al premierului, impresia de seriozitate și imaginea de „să facem treabă” se sparg în improvizații administrative și promisiuni pe care nu are...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a apărut în vis Nicolaescu Și am aflat ceva de m-au cuprins fiorii: Tandemul Iliescu-Isărescu Îi cere să continue „Nemuritorii”!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...