spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocalFacturi tot mai mari pentru clienţii Modern Calor. Ce spune conducerea societăţii

Facturi tot mai mari pentru clienţii Modern Calor. Ce spune conducerea societăţii

Tot mai mulţi botoşăneni racordaţi la sistemul centralizat de termoficare se plâng că facturile pe care trebuie să le achite lunar cresc nejustificat de mult. Oamenii spun că nu înţeleg care este justificarea acestor tarife în contextul în care au montate repartitoare, societatea Modern Calor primeşte subvenţii atât de la stat, cât şi de la municipalitate, iar preţul gigacaloriei nu a crescut. La polul opus, conducerea societăţii susţine că tarifele sunt justificate.

Unii botoşăneni spun că facturile le-au crescut cu sume cuprinse între 100 şi 400 de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Pentru luna decembrie 2022 am plătit 255 de lei, în timp ce pentru luna decembrie 2023 am plătit aproape 400 de lei pentru o garsonieră”, a spus o botoșăneancă. Un alt bărbat susţine că pentru luna noiembrie 2023 a trebuit să achite aproximativ 400 de lei, pentru un apartament, iar ulterior a decis să vândă locuinţa. „Pentru jumătate din luna decembrie am plătit 400 de lei, ceea ce mi se pare foarte mult”, a spus un botoșănean.

Am și repartitor din acela și tot degeaba”

Oamenii spun că nici repartitoarele nu îi ajută prea mult. „Atâtea hoții de capul lor, am plătit mai mult ca niciodată și în decembrie au fost peste 20 de grade, haideți să fim drepți. Am și repartitor din acela și tot degeaba, pentru 2 camere am plătit vreo 500 de lei, cel mai mult. În ceilalți ani nu cred că am dat mai mult de 300”, a spus o altă botoșăneancă.

Asta în contextul în care, preţul pentru repartitoare nu este de neglijat – 120 de lei bucata, plus aproximativ 120 de lei pe an pentru citirea lor. Majoritatea clienților casnici ai Modern Calor sunt persoane cu venituri modeste, iar aceste costuri sunt însemnate.

Datele centralizate de conducerea societății arată că, în decembrie 2023, valoarea medie a facturilor a fost de 190 de lei (garsonieră), 310 de lei (apartament cu două camere), 390 de lei (apartament cu 3 camere), 420 de lei (apartament cu patru camere), 650 de lei (apartament cu 5 camere).

„În decembrie 2022 a fost mult mai cald decât în decembrie 2023”

Directorul de la Modern Calor recunoaște că a primit, la rândul său, reclamații cu privirea la diferențele înregistrate, însă a spus că ar fi justificate aceste creșteri.

„Am mai primit și noi multe reclamații. Ca să facem o comparație trebuie să fie temperaturile identice și durata identică, ceea ce nu e cazul. În decembrie 2022 a fost mult mai cald decât în decembrie 2023, iar perioada de facturare a fost mult mai mare în decembrie 2023 decât în decembrie 2022. Pentru noi citirea durează cam trei zile, acum depinde cum programăm să fie și se întâmplă ca în unele luni să fie mai puțin de 30 de zile, în unele luni să depășească, să fie 38, 39 la facturare”, a explicat Bogdan Varasciuc, directorul Modern Calor.

În decembrie 2022, perioada cuprinsă între citiri, potrivit acestuia, a fost cuprinsă între 6 și 28 decembrie. Pentru luna decembrie a anului 2023, perioada dintre citiri a fost între 30 noiembrie 2023 și 4 ianuarie 2024.

Decembrie 2023 se află pe locul doi în topul celor mai calde luni decembrie din România

Potrivit meteoromânia.ro, în decembrie 2023, temperatura medie lunară pe țară a fost de 2,7 °C, având o abatere de 2,9 °C față de mediana intervalului de referință standard (1991 – 2020). Astfel, luna decembrie 2023 se află pe locul doi în topul celor mai calde luni decembrie din România, din perioada 1961 – 2023, pe primul loc fiind luna decembrie a anului 2020, cu o temperatură medie lunară pe țară de 3,0 °C.

Chiar dacă decembrie 2023 a fost caldă în cea mai mare parte a țării, au fost înregistrate și zile caracteristice sezonului rece, respectiv zile de iarnă (temperatura maximă ≤ 0 °C), dar numărul acestora s-a situat, în aproape toată țara, sub normala climatologică a lunii.

În nordul și nord-vestul Moldovei, precum și în centrul Transilvaniei, s-au înregistrat între 5 și 10 zile de iarnă. În restul Moldovei, în nord-estul Munteniei, în unele zone submontane, dar și pe areale extinse din Transilvania și Dobrogea, s-au înregistrat între 1 – 5 zile de iarnă.

Subvenții masive

Botoșaniul figurează la nivel național printre orașele care subvenționează masiv termoficarea centralizată, aproape jumătate din prețul total al gigacoloriei. Pentru anul 2023 a fost alocat bugetul local o sumă de 9.154.860 lei, în condițiile în care Modern Calor a solicitat 13 milioane de lei. Acești bani sunt plătiți de fapt de toți botoșănenii, inclusiv de cei care nu beneficiază de încălzire centralizată.

Potrivit datelor furnizate de Modern Calor, în luna decembrie a anului 2023, prețul total pentru gigacaloria produsă de societate este de 545,86 de lei, din care 233,46 de lei subvenție din bugetul local și 312,40 de lei ar fi prețul facturat populației, la fel ca în decembrie 2022.

De menționat este că acei clienți ai societății care care au venituri mai mici primesc o subvenție din partea statului pentru plata facturilor. Din 9.900 de apartamente branșate la Modern Calor, 1.280 sunt beneficiare de ajutoare de căldură. Practic, e o altă modalitate de a muta banii din buget în conturile societății de termoficare.

În funcție de venitul mediu lunar pe membru de familie, compensarea procentuală poate fi între 10% şi 100%. De compensarea totală beneficiază cei care au un venit între 0- 200 de lei, de 90% cei care au un venit între 200 – 1.320 de lei, de 50% persoanele care se încadrează în intervalul 680 – 1.920 de lei, iar pentru cei cu venituri între 1.280 și 1.253 se aplică procentul de compensare de 10%.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
79 %
1.1kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...