spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocalPoliţişti judecaţi după un interogatoriu încheiat la spital

Poliţişti judecaţi după un interogatoriu încheiat la spital

Doi polițiști din cadrul Poliției Orașului Săveni au ajuns de partea cealaltă a legii, după ce au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani pentru purtare abuzivă și respectiv mărturie mincinoasă. Asta după ce un tânăr condus la sediul poliției a ajuns la spital susținând că a fost bătut în sediul poliției. Cei doi agenți de poliție vor fi judecați separat, iar până la pronunțarea sentinței definitive ei vor beneficia de prezumția de nevinovăție, la fel ca orice inculpat.

Investigațiile în acest caz au început după ce mama tânărului, Liliana M. a postat un mesaj pe o reţea de socializare, în care acuză că fiul ei, M.M.B. a fost bătut de către un echipaj de poliţie fără să fi comis vreo faptă ilegală. Incidentul s-ar fi petrecut în noaptea de 31 octombrie / 1 noiembrie 2020, când tânărul, care se afla cu o prietenă pe o bancă aflată între biserică și Liceul „Dr. Mihai Ciucă”, a fost legitimat un echipaj de poliție, care se afla de serviciu.

Întrucât buletinul de identitate îi rămăsese blocat în portofel, tânărul în vârstă de 24 de ani a prezentat un document emis de autoritățile din Italia. Unul dintre polițiști a considerat însă că tânărul își bate joc de ei, așa că l-au băgat în autospeciala de poliție și l-au condus la sediu pentru un așa-zis refuz de legitimare.

Victimă ajunsă la spital

În schimb, în sediul de poliție tânărul ar fi fost lovit cu pumnul de unul dintre agenți, lovitură care l-a pus la pământ și l-a umplut de sânge. Ulterior, el a fost amendat cu 500 de lei și eliberat, dar, pentru că se simțea foarte rău, tânărul a sunat la 112, unde a povestit ce i s-a întâmplat.

A ajuns mai întâi la Camera de Urgență a Secției Săveni, unde a fost consultat de personalul medical, după care a fost direcționat către Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) şi internat la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, unde a fost diagnosticat cu diagnosticul prezumtiv de „contuzie splenică şi contuzie toraco – abdominală, ambele prin agresiune fizică”, pentru vindecarea leziunilor având nevoie de 13 – 15 zile de îngrijiri medicale.

Anchetă făcută de IPJ

Acuzaţiile de agresiune din partea polițiștilor au ajuns și în atenția conducerii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, care a dispus efectuarea unor investigații prin intermediului Biroului de Control Intern. Au fost ridicate inclusiv imaginile surprinse de camerele de supraveghere video de la Poliția orașului Săveni, au fost audiați mai mulți martori, inclusiv polițiștii.

Întrucât ancheta preliminară a confirmat agresiunea, cazul a fost preluat mai apoi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, care au adunat probă cu probă. Așa că agentul care l-ar fi lovit pe tânăr, Romică S., a fost acuzat de purtare abuzivă.

În plus, și colegul acestuia, Stelian U., a fost trimis în judecată pentru omisiune a sesizării și mărturie mincinoasă. Ultimul polițist a fost pus sub urmărire penală pe motiv că, în timpul anchetei, el ar fi omis să sesizeze de îndată organele judiciare cu privire la cele întâmplate. Mai mult decât atât, în aceeași zi, fiindu-i solicitat un raport cu privire la cele întâmplate în timpul serviciului a omis să aducă la cunoștință fapta de purtare abuzivă comisă de către colegul său de patrulă. La fel, atunci când a fost audiat de procuror, agentul de poliție Stelian U. ar fi făcut afirmații mincinoase în legătură cu fapta de purtare abuzivă reținută în sarcina colegului său. Totodată, el nu ar fi spus tot ce știa în legătură cu agresiunea fizică, deși a fost martor ocular.

Amendă contestată în instanţă

Interesant este că până să se ajungă la acuzațiile penale și procesele de acum, tânărul agresat a contestat în instanță amenda primită în noaptea respectivă de la polițiști. De la bun început, reprezentanții IPJ au solicitat menținerea sancțiunii pe motiv că, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, tânărul „a refuzat să se legitimeze, s-a procedat la verificarea corporală a acestuia, asupra sa fiind găsit un portofel în care se aflau actele de identitate”.

Polițiștii susțineau că tânărul ar fi refuzat să ofere date de stare civilă pentru stabilirea identităţii, ar fi devenit recalcitrant şi ar fi proferat ameninţări şi injurii la adresa organelor de ordine. Asta deși tânărul prezentase de la bun început actul emis de autoritățile italiene. În ciuda acestor susțineri, atât la Judecătoria Săveni, cât și la Tribunal, IPJ a pierdut procesul. Astfel, magistrații au dispus din start anularea procesului verbal de sancționare și apoi respingerea apelului formulat de IPJ Botoșani, decizia de anulare a amenzii fiind definitivă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.3 °
15.5 °
60 %
3.1kmh
4 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...