spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocalEscrocul cu o mie de feţe mai fentează o condamnare

Escrocul cu o mie de feţe mai fentează o condamnare

„Escrocul cu o mie de feţe”, alias ”procurorul DIICOT”, Sorin Alin Verincianu, a scăpat de o nouă condamnare ca prin urechile acului. Asta după ce s-a împăcat cu ultima victimă, care și-a retras plângerea penală cu puțin înainte de pronunțarea sentinței. În acest caz, dorohoianul s-a dat medic la urgențe și l-a păcălit cu aproape 2.000 de euro pe un ieșean.

Escrocheria a ieşit la iveală pe 27 ianuarie 2021, când poliţiştii de la Secţia 2 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în ianuarie 2021, C.N. a fost indus în eroare de către un necunoscut care s-a recomandat a fi medic şi căruia i-a achitat suma de 8.900 lei la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CAS) Iaşi în schimbul obţinerii unor medicamente ce erau necesare pentru tratamentul medical al tatălui său, care se afla internat la spital în stare gravă.

Ulterior ieşeanul a aflat că această persoană nu este medic. Victima a descris escrocul ca fiind un bărbat de circa 42 de ani, care avea circa 2 metri înălţime, purta ochelari de vedere, avea barbă, părul cărunt şi început de calviţie. Prin urmare, poliţiştii i-au arătat bărbatului păcălit fotografiile din bazele de date cu Sorin Alin Verincianu, „escrocul cu o mie de feţe” fiind recunoscut imediat de victimă.

Victima s-a împăcat cu escrocul

Poliţiştii au declanşat imediat cercetările, au ridicat imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video din sediul CAS Iaşi, cu ajutorul cărora au aflat că escrocul ajunsese la Iaşi cu un autoturism BMW seria X5 închiriat.

Ba mai mult, anchetatorii au extins cercetările şi au aflat că dorohoianul avea în perioada respectivă permisul de conducere suspendat şi prin urmare nu avea ce căuta la volan. Aşa că, pe lângă acuzaţia de înşelăciune, Sorin Alin Verincianu a fost pus sub urmărire penală şi trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Procesul s-a judecat la Iași, iar luna trecută instanța a dispus încetarea procesului penal. Motivele invocate – victima s-a împăcat cu Sorin Alin Verincianu, iar conducerea fără permis nu era reală pentru că dorohoianul ispășise perioada de suspendare, dar nu a mai mers la poliție pentru a-și recupera permisul de conducere.

Condamnat după ce s-a dat drept procuror DIICOT

În 2022, Sorin Alin Verincianu a fost condamnat definitiv pentru o serie de fapte în care s-a dat şi procuror DIICOT. Acuzat de înşelăciune şi fals material în înscrisuri oficiale, el s-a ales cu o pedeapsă totală de cinci ani şi şapte luni de închisoare, la care se adaugă încă 156 de zile de detenţie, care reprezintă resturi de pedeapsă din condamnările mai vechi. În plus, el a fost obligat să restituie unei victime 11.500 de euro, drept daune materiale.

Isprăvile au avut loc în primăvara lui 2020, după ce Sorin Alin Verincianu a dat buzna, în timpul unei slujbe religioase, într-o biserică neoprotestantă din Vicovu de Jos (judeţul Suceava). Dorohoianul venise cu un BMW negru, cu girofar de poliţie şi cu stroboscoape, dându-se procuror al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Sub privirile credincioşilor uluiţi, el a intrat în biserică sub pretextul că urmăreşte o persoană suspectă, a urcat şi la balconul lăcaşului de cult, după care a plecat la fel de repede. Câteva zile mai târziu, însă, falsul procuror s-a întâlnit cu pastorul bisericii, Ilie T., pe care l-a păcălit susţinând că-l poate ajuta într-un proces legat de moştenirea unei suprafeţe de pământ. Sub acest pretext, el a susţinut că are inclusiv calitatea de avocat.

Escroc dat de gol de un articol de presă

Escrocheria a ieşit la iveală după ce pastorul a descoperit pe internet un articol în care aşa-zisul procuror era prezentat ca fiind un escroc.

Ilie T. a făcut plângere la poliţie, iar cu ocazia cercetărilor a reieşit că dorohoianul a mai păcălit un bărbat din zona Vicov, căruia i-a emis o adeverinţă falsă, vorba vine eliberată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucovina, care îi dădea acestuia dreptul să circule „nelimitat, la orice oră din zi şi din noapte, în perioada stării de urgenţă”, fiind voluntar ISU.

Arestat în aprilie 2021, Sorin Alin Verincianu a fost judecat în formulă simplificată şi condamnat la închisoare cu executare. Asta pentru că dorohoianul are la activ mai multe fapte.

Când nu era arestat sau închis pentru executarea pedepselor, dorohoianul era mereu în căutare de victime, pe care le escroca de bani, dându-se rând pe rând preot, ziarist sau avocat. Printre victimele lui s-a aflat şi un vasluian, care dorea să plece la muncă în străinătate. Atunci, Verincianu a dat un anunţ pe olx.ro, atribuindu-şi calitatea de avocat, păcălindu-l pe vasluian cu aproape 5.000 de lei.

Interesant este că banii primiţi de la victime sunt folosiţi de escroc pentru a crea o impresie bună, pozând în persoană onorabilă. Astfel, pentru a-şi impresiona victimele, dorohoianul închiriază maşini de lux sau își cumpără haine elegante.

Victime racolate în uşa Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava

Individul nu are niciun fel de scrupule. În iulie 2015, el a racolat câteva victime chiar din uşa Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Nu i-a păsat că procurorii sunt la doi paşi de el.

Individul s-a dat drept avocat şi le-a păcălit pe două femei susţinând că îi poate scoate din arestul poliţiei pe nepoţi acestora. Sub acest pretext, el a cerut diverse sume de bani, în mai multe tranşe, invocând achitarea unor taxe.

În total, ar fi primit aproape 1.500 de euro, dar şi alţi 1.500 de lei, oferiţi de două femei. Ulterior, una dintre victime a realizat că totul este o escrocherie şi a făcut plângere la poliţie, cercetările finalizându-se în 2018, când Verincianu a fost trimis în judecată. Acelaşi Verincianu a fost săltat prima dată de poliţişti de la o înmormântare, unde era îmbrăcat în preot şi se pregătea să oficieze slujba religioasă, bineînţeles fără a avea vreo calitate în acest sens.

Zeci de oameni păcăliţi în haine preoţeşti

În haine preoţeşti, dorohoianul ar fi păcălit zeci de oameni şi firme să-i dea bani pentru construcţia unui lăcaş de cult, iar de la o societate din Bucureşti a comandat obiecte bisericeşti în valoare de aproximativ 20.000 de lei, pentru care nu a mai plătit nici un leu.

Ulterior, el a încercat să-i şantajeze pe cântăreţul de muzică populară Alexandru Recolciuc, pe directorul Spitalului Judeţean Suceava, pe stareţele mănăstirilor Voroneţ, Probota şi Dragomirna, pe directorul Spitalului Judeţean Botoşani, dar şi pe un deputat, dându-se drept ziarist care deţine imagini compromiţătoare.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...