duminică, mai 19, 2024
AcasăLocalBotoşănean condamnat după ce şi-a lăsat unchiul lefter

Botoşănean condamnat după ce şi-a lăsat unchiul lefter

Un botoșănean care a golit contul unchiului său a fost condamnat de magistrații Tribunalului Botoșani la 2 ani şi 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos. Peste 40 de operațiuni ilegale au descoperit anchetatorii, paguba depășind 24.000 de lei, adică aproape 5.000 de euro.

Isprăvile au ieșit la iveală în vara lui 2022, când un pensionar din Botoșani, Ștefan M., în vârstă de 69 de ani, a apelat la o nepoată pentru a-i scoate niște bani din contul bancar. Bărbatul primea lunar pensia de vreo 6.000 de lei și folosea cardul pentru plăţi la POS-uri la comercianţi, retrageri de numerar de la ATM-uri, respectiv hypermarketul Carrefour, situat vis-a-vis de locuinţa sa, însă nu efectua plăţi pe reţeaua Internet.

Atunci, însă, nepoata a realizat că sunt prea puțini bani în cont, l-a anunțat pe bărbat și au mers împreună la bancă, unde au descoperit că, în perioada noiembrie 2021 – iulie 2022, persoane necunoscute i-au accesat fără drept contul bancar deschis prin accesarea sistemului informatic interbancar şi au efectuat mai multe tranzacţii financiare online, în valoare totală de aproximativ 26.000 de lei, plăţile fiind efectuate fără consimţământul titularului contului.

Condamnat cu suspendare

A urmat ancheta și verificările bancare de rigoare, în urma cărora s-a descoperit că de fapt fusese vorba de 42 de tranzacţii neautorizate către un cont Revolut deținut tocmai de Adrian D., nepotul său, prejudiciul total fiind de peste 24.000 de lei. Atunci, au urmat mai multe discuții în familie în urma cărora Adrian D. a recunoscut că este autorul acelor tranzacţii frauduloase. De altfel, după câteva zile, bărbatul s-a deplasat la domiciliul unchiului său, în faţa căruia a recunoscut că el este cel care a efectuat cele operaţiunile. La fel, el a recunoscut și în fața polițiștilor, declarând că le regretă şi se angajează să restituie integral prejudiciul creat.

Unchiul nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal, motivându-şi manifestarea de voinţă prin relaţia apropiată pe care o are cu nepotul său. Cu toate acestea, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au dispus trimiterea în judecată a lui Adrian D. pentru acces ilegal la un sistem informatic și efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.

În urma procesului, Adrian D. a fost condamnat la o pedepasă rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare.  Cu suspendarea executării pedepsei. Astfel, timp de trei ani el va trebui să respecte mai multe măsuri și obligații, printre care și obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, constând în derulare programe destinate copiilor în perioada vacanţelor şcolare în cadrul Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” Botoşani sau activităţi de arhivare, activităţi de restaurare obiecte în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
14.9 °
12.6 °
76 %
4.7kmh
0 %
Dum
23 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
24 °
joi
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...