joi, octombrie 24, 2024
AcasăPrima PaginăTragedie rutieră trecută la secret

Tragedie rutieră trecută la secret

Șefii instituțiilor publice sunt protejați de cei din sistem, indiferent de ceea ce se întâmplă, iar de multe ori incidentele în care sunt implicați aceștia sunt ținute departe de ochii presei. Cel mai bun exemplu este un caz în care fostul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, Stelian Mețler, a ajuns să fie anchetat penal.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Situația a fost descoperită recent de reporterii de la „Monitorul de Botoșani”, doar că totul s-ar putea încheia cu o clasare. Asta din cauza timpului scurs și a chichițelor avocățești invocate încă din timpul investigațiilor.

Dosar penal pe numele lui Stelian Mețler

Pe când ocupa funcția de inspector șef de la ITM Botoșani, în toamna lui 2016, Stelian Mețler a fost implicat într-un accident mortal. Cele întâmplate atunci au fost ținute departe de opinia publică, nepomenindu-se nimic în presa vremii. Nici în județul Neamț, unde a avut loc tragedia, nici în județul Botoșani.

Șapte ani au durat investigațiile, iar în final Stelian Mețler a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Dosarul penal întocmit pe numele fostului șef de la ITM a fost înaintat la Judecătoria Roman la sfârșitul lui 2023, dar a trecut de camera preliminară abia în urmă cu aproape două săptămâni. Prin urmare, abia zilele viitoare Judecătoria Roman, unde se va judeca dosarul, va stabili data la care va începe procesul propriu-zis.

În fapt, în seara zilei de 29 octombrie 2016, Stelian Mețler conducea autoturismul de serviciu, dinspre Bacău spre Roman, fiind însoţit de soţia sa. Când a intrat în localitatea Secuienii Noi, el a invocat faptul că a redus viteza până la limita legală de 50 km, dar la un moment dat, în dreptul unei treceri pentru pietoni, a observat o femeie care stătea pe loc, nemanifestându-şi intenţia să treacă.

Şi-a continuat deplasarea, iar când a ajuns în dreptul trecerii pentru pietoni, acea persoană s-a angajat în traversarea străzii, oblic faţă de ax, fără a se asigura. Mețler a frânat, dar nu a putut să o evite. Izbită de mașina ITM Botoșani, femeia a fost proiectată pe asfalt. A apelat serviciul de urgenţă 112, solicitând acordarea primului ajutor. Victima a fost transportată la spital, dar în ciuda eforturilor făcute de medici pentru a o menține în viață, femeia a decedat.

Accident mortal ascuns de ochii presei

De regulă, accidentele mortale sunt prezentate în mass-media, polițiștii încercând să-i conștientizeze pe cei care nu respectă normele rutiere asupra consecințelor. Atunci, incidentul grav a fost menționat de o singură publicație locală, care a prezentat cazul foarte sec.

În schimb, era menționată și o declarație.

„Din primele cercetări a rezultat că, în timp ce un bărbat de 64 ani din Botoșani conducea un autoturism pe DN 2, a surprins și accidentat mortal o femeie de 73 ani din comuna Secuieni care se angajase în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator şi marcaj rutier”, a declarat comisarul Constantin Irina, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamţ.

Totodată, se menționa că poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz, iar şoferul va fi cercetat pentru ucidere din culpă. Nimic, însă, despre calitatea șoferului și despre mașina implicată în accident care aparținea unei instituții publice.

De atunci, nu s-a mai pomenit nimic despre tragedie. În primă fază, Stelian Mețler a dat o declarație în care a povestit cum s-a întâmplat, după care a făcut uzat de dreptul la tăcere. În schimb, și-a angajat un avocat, care l-a reprezentat în timpul anchetei.

Vină pasată pe victimă

S-a efectuat o expertiză auto pe autoturism, după care, în mai 2018, procurorii au dispus clasarea dosarului, invocând că fapta nu ar fi de natură penală. Altfel spus, Mețler nu ar fi avut nici măcar o culpă, întreaga vină în producerea accidentului revenind victimei. Doar că ordonanța de clasare a fost contestată în instanță, iar judecătorii au dispus redeschiderea cazului și continuarea cercetărilor.

Așa se face că în februarie 2019 procurorii au dispus efectuarea unei expertize criminalistice privind dinamica producerii accidentului. Expertiza a fost efectuată abia în mai 2022, adică la mai bine de cinci ani și jumătate de la tragedie, iar experții din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iași au stabilit că, în momentul premergător accidentului, viteza autoturismului condus de Mețler ar fi fost de circa 65 de km/h, iar accidentul putea fi evitat dacă s-ar fi circulat cu o viteză inferioară celei de 52 km/h.

Mețler a fost trimis în judecată

Dar a fost reținută și culpa victimei, care putea evita accidentul dacă s-ar fi angajat regulamentar în traversare. În schimb, avocatul lui Mețler a invocat nulitatea absolută a raportului de expertiză criminalistică pe motiv că documentul a fost întocmit cu încălcarea procedurii, că acesta conţine concluzii contradictorii ce nu stabilesc cu certitudine viteza de deplasare a autovehiculului și a solicitat efectuarea unei noi expertize criminalistice. S-a admis efectuarea unui supliment de expertiză, iar în final Stelian Mețler a fost inculpat și trimis în judecată.

În Camera preliminară s-au invocat din nou tot felul de excepții prin care s-a încercat să se atragă anulitatea actelor de urmărire penală, dar fără succes. Așa se face că atât Judecătoria Roman, cât și Tribunalul Neamț, au constat legalitatea actelor întocmite de anchetatori și au dispus începerea procesului.

Judecat în dosarul „Apele Române”

Între timp, Stelian Mețler este judecat la Iași într-un alt dosar penal instrumentat de data aceasta de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Este vorba de dosarul angajărilor prin detașare de la Apele Române, din anul 2020, în care au fost trimise în judecată șase persoane. Pe lista inculpaților se află Virgil Saghin, Gabriel Niga și Ana Boca, toți din comuna Vatra Moldoviței, județul Suceava, care, în calitate de primar, viceprimar, respectiv secretar general al comunei, i-ar fi angajat în mod nelegal, în cadrul primăriei, pe Stelian Mețler și Simona-Elena Burlacu (fostă Iancu), care au fost transferați ulterior, în scurt timp, la „Apele Române”, la sucursala din Iași.

Totul s-ar fi făcut, susțin procurorii DNA, cu acordul lui Petru Avram, șeful de la „Apele Române” Iași, în baza unor proceduri derulate în mod abuziv și cu încălcarea prevederilor legale.

Iar în boxa acuzaților au ajuns și Stelian Mețler, dar și Simona-Elena Burlacu (fostă Iancu), beneficiarii acestei scheme frauduloase. Dosarul se apropie de hotărârea instanței de fond, însă până la pronunțarea unei sentințe definitive, inculpații vor beneficia de prezumția de nevinovăție.

De prezumția de nevinovăție va beneficia Mețler și în dosarul pricind accidentul mortal. În schimb, Mețler a deținut funcția de șef al ITM Botoșani în perioada mai 1995 până în martie 2017, când a ieșit la pensie. De altfel, el s-ar fi angajat la primăria din Suceava pensionar fiind.

Cert este că la Compania „Apele Române” era angajat, în 2020, și fiul său, Constantin Mețler, în postura de director adjunct. Mețler – junior a părăsit această companie de stat abia la finele anului trecut. Cert este că, în urma anchetei DNA, procurorii nu au reținut în sarcina acestuia nicio faptă de natură penală, semn că Mețler junior nu ar fi fost implicat în angajările trucate.

 

Vrei să scapi de întrebarea arzătoare, eu cu cine votez la Europarlamentare?

Institutul Universitar European a lansat o nouă versiune a renumitei sale aplicații de consiliere de vot, care te ajută să vezi exact ce partid se aliniază cu principiile tale. Cum poţi face asta?

Accesezi linkul- https://euandi.eu/en, selectezi ţara şi apoi apeşi butonul pentru a începe chestionarul. Ulterior trebuie să bifezi care este poziţia ta faţă de afirmaţia pe care o citeşti. La final vei şti exact care este partidul pe care să-l votezi.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
13.2 ° C
13.2 °
13.2 °
57 %
2.3kmh
36 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
17 °
Dum
17 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Campania asta electorală chiar începe să devină periculoasă.

EDITORIAL

Deși, oficial vorbind, campania electorală încă nu a început, avalanșa promisiunilor din categoria „lapte și miere” a pornit de ceva vreme pe panta demagogiei...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...