Tribunalul Botoşani a decis ieri prelungirea măsurii controlului judiciar cu încă 60 de zile pentru primarul Cosmin Andrei.
Primarul municipiului, Cosmin Andrei, rămâne sub control judiciar în dosarul de corupţie deschis de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Tribunalul Botoşani a decis ieri prelungirea măsurii controlului judiciar cu încă 60 de zile, dar decizia nu este definitivă.
Instanţa a decis menţinerea măsurii şi a respins cererea apărătorilor primarului de a revoca controlul judiciar. Astfel, în următoarele două luni, Cosmin Andrei va trebui să respecte anumite condiţii impuse de instanţă, inclusiv interdicţia de a părăsi ţara fără aprobare şi de a contacta persoanele implicate în dosar.
Trimis în judecată după ce a încercat să aranjeze un concurs
Primarul a fost trimis în judecată pe 8 mai de către DNA Suceava, fiind acuzat de utilizarea ilegală a informaţiilor şi de facilitarea accesului unor persoane neautorizate la date confidenţiale. Potrivit procurorilor anticorupţie, în vara lui 2021, adică la scurt timp după ce a ajuns în fotoliul de primar, Cosmin Andrei ar fi folosit informaţii confidenţiale pentru a influenţa un concurs pentru un post în administraţia locală, oferind un avantaj necuvenit unei candidate.
În fapt, acesta i-ar fi oferit subiectele care urmau să fie date la proba scrisă, dar şi rezolvările. În acest fel, persoana în cauză a ajuns să fie angajată în cadrul Direcţiei de Impozite şi Taxe. Faptele au ieşit la iveală în februarie a.c., când procurorii DNA au organizat mai multe percheziţii.
Deşi probele adunate de anchetatori sunt zdrobitoare, iar mulţi dintre cei implicaţi au recunoscut cele întâmplate, soluţionarea dosarului întârzie.
Un aspect esenţial în tergiversarea cauzei îl reprezintă întârzierea redactării hotărârii din Camera preliminară de către Tribunalul Botoşani. Deşi decizia a fost pronunţată pe 18 iulie, textul final nu a fost încă redactat, ceea ce întârzie soluţionarea cauzei. Acest lucru ar putea amâna începerea efectivă a procesului, deoarece hotărârea trebuie să devină definitivă pentru ca instanţa să poată merge mai departe.
O condamnare ar aduce încheierea mandatului
Până la o sentinţă definitivă, Cosmin Andrei beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. În schimb, dacă este achitat, atunci el scapă de orice răspundere penală. În cazul unei condamnări, lucrurile se pot complica.
Legea penală pentru fapta reţinută în sarcina primarului prevede sancţiuni de la 1 la 5 ani închisoare, dar la dozarea pedepsei se ţine cont de mai multe aspecte, care pot diminua cuantumul. În schimb, fiind vorba de o infracţiune asimilată faptelor de corupţie, în astfel de situaţii instanţa dispune şi aplicarea unei pedepse complementare ce vizează interdicţia unor drepturi. Pe de altă parte, potrivit Codului administrativ, orice condamnare penală l-ar putea face pe Cosmin Andrei incompatibil cu statul de primar. În această situaţie, mandatul lui ar putea înceta înainte de termen.