Un drum proaspăt recepționat, dar plin de fisuri, tasări și improvizații. Așa arată Drumul Național Botoşani – Ştefăneşti una dintre cele mai costisitoare investiții rutiere din județul Botoșani, deja crăpat. La nici un an de la recepție, carosabilul cedează pe bucăți, iar autoritățile se mulțumesc să pună un semn de „drum cu denivelări”.
Drumul Național 29D, care leagă municipiul Botoșani de Ștefănești, a fost modernizat cu peste 50 de milioane de euro, bani veniți în cea mai mare parte din fonduri europene. Ar fi trebuit să fie un exemplu de investiție făcută „ca la carte”. În realitate, e o lecție despre cum poți îngropa milioane de euro în asfalt care crapă după câteva luni.
Cea mai gravă problemă se află la intrarea în comuna Stăuceni, unde șoferii sunt nevoiți să oprească pentru a trece peste un crater format pe o distanță de circa 20 de metri. Zona a fost deja „peticită” în toamna anului 2024, dar reparația provizorie s-a tasat din nou.
Consilierul județean PNL Alin Corduneanu a semnalat public situația, acuzând calitatea lucrărilor. „La ieșire de pe primul viaduct, spre Ștefănești, e un crater. Trebuie efectiv să oprești ca să treci. Distanțierele de dilatație amplasate pe poduri creează trepidații puternice, punând în pericol siguranța rutieră.”, a spus consilierul judeţean.
Corduneanu a mai adăugat că și în alte zone ale drumului au apărut denivelări, vegetație crescută pe marginea carosabilului și deteriorări la trecerile de cale ferată. „Având în vedere că drumul a fost recent modernizat, aceste probleme ridică semne de întrebare cu privire la calitatea execuției, recepția lucrărilor și menținerea garanției.”
Promisiuni vechi, soluții amânate
Directorul DRDP Iași, Ovidiu Laicu, recunoștea încă din februarie 2024 existența fisurilor, dând asigurări că problema „va fi remediată în primăvară, pe cheltuiala constructorului”. Un an și jumătate mai târziu, singura „intervenție” vizibilă este un indicator rutier A17 – „drum cu denivelări”.
DRDP Iași confirmă acum, într-un răspuns oficial, că problemele sunt reale, că „zona este monitorizată”. Dar reparațiile efective „vor începe îndată ce condițiile meteorologice o vor permite”. Adică cel mai probabil a primăvară. „Pentru tasarea identificată și monitorizată la rampa de ieșire a viaductului, proiectantul va emite o soluție finală de remediere. Până atunci, zona a fost semnalizată cu indicator rutier – drum cu denivelări -, ca măsură temporară”, se arată în comunicatul DRDP.
Cu alte cuvinte, după o investiție de peste 250 de milioane de lei, autoritățile se mulțumesc să pună un semn și să „monitorizeze” cum drumul se afundă şi mai mult.
Expert: „Acolo sunt alunecări de mare adâncime. Trebuia prelungit viaductul”
Un inginer expert în drumuri spune că zona respectivă are probleme de structură. Dar și că proiectul ar fi trebuit regândit. „Sunt alunecări de mare adâncime. Trebuia continuat viaductul, dar existau drumuri laterale și acces la gospodării. Este o zonă complicată geologic, dar soluția tehnică putea fi alta.”
Cu alte cuvinte, problema era cunoscută încă din faza de proiectare. Dar s-a mers înainte, cu improvizații și compromisuri.
„Modernizare” pe bucăţi și un constructor în insolvență
Proiectul „Modernizare DN 29D Botoșani – Ștefănești” a inclus 43,34 kilometri de drum dintr-un total de 46. Restul de 2,5 km la Dealu Mare au fost abandonaţi din cauza alunecărilor de teren și a unui litigiu vechi.
Contractul a fost câștigat de Asocierea Autotehnorom SRL – OPR Asfalt – Obras Publicas y Regadios SA – Evalcons Tech SRL. Între timp, liderul asocierii, Autotehnorom, a intrat în insolvență. Asta pune un mare semn de întrebare asupra valabilităţii garanției de 84 de luni.
Lucrările au început în martie 2021 și au fost recepționate în noiembrie 2023. Şi în ciuda invetiţiei uriaşe, fără fast, tocmai pentru că drumul nu era complet finalizat.
50 de milioane de euro și o singură „garanție”: un semn de avertizare
În locul unei șosele sigure și moderne, Drumul Național Botoşani – Ştefăneşti este crăpat şi oferă astăzi șoferilor trepidații și improvizații.
În locul unui control riguros al calității, DRDP Iași pune pancarte și promite reparații „când vremea va permite”. „În cadrul inspecţiilor efectuate, au fost constatate o serie de degradări, iar în baza prevederilor contractuale, antreprenorul a fost notificat să efectueze remedierile şi reparaţiile necesare, pentru îndeplinirea prevederilor contractuale. În acest moment, avizul IPJ Botoşani – Serviciul Rutier pentru execuţia lucrărilor este eliberat, urmând ca îndată ce condiţiile meteorologice vor permite, antreprenorul să intervină pentru executarea lucrărilor de remediere”, au precizat cei de la DRDP Iaşi.
Și astfel, unul dintre cele mai scumpe proiecte rutiere din județ riscă să devină simbolul unei modernizări de fațadă, făcută din bani europeni, dar cu rezultate demne de o lucrare de mântuială.