vineri, martie 29, 2024

Vineri

20:30 PRO CINEMA

Adevărul despre Ana (acţiune, SUA, Germania 2009) Cu: Dolph Lundgren, Gina May, Michael Pare, Bashar Rahal, James Chalke, Vladimir Vladimirov

Mike Riggins, un fost membru al forţelor speciale din America, aflat acum în închisoare, primeşte tentanta ofertă de a fi pus în libertate şi o sumă impresionantă de bani, totul în schimbul eliberării unei femei de origine americană, Ana Gale. Ana fusese răpită de un tiran nemilos, iar Mike pare a fi singurul capabil să ducă această misiune la bun sfârşit. La scurt timp după ce o eliberează, Mike descoperă că povestea răpirii fusese doar un vicleşug foarte bine pus la punct. Eroul se trezeşte vânat de o întreagă armată de oameni care vor să-l vadă mort pentru a o avea pe Ana sub controlul lor. Neavând pe nimeni la care să poată apela şi cu duşmanii pe urmele sale, Mike trebuie să afle adevărul despre Ana şi să o aducă teafără şi nevătămată la Ambasada Statelor Unite.

00:55 CINEMAX

Prima versiune (SF, Rusia, 2018) Cu: Nikita Volkov, Evgeniy Tkachuk, Olga Borovskaya, Yuliya Peresild, Evgeniy Tsyganov

Kirill, un tânăr din Moscova, este un specialist IT foarte talentat. Viața lui este perfectă: are părinți iubitori, o slujbă bine plătită și o iubită frumoasă. Dar totul se schimbă într-o zi când este eliminat din memoria tuturor și este uitat de toți cei pe care îi cunoaște. Căutând o explicație, Kirill descoperă că a fost ales pentru o misiune secretă foarte importantă al cărei scop este ca el să devină un paznic între lumi paralele și sunt o mulțime de astfel de lumi în univers. Oare Kirill va putea rezolva puzzle-ul acestor lumi și va reuși să descopere cine este omul din spatele misiunii din care face parte? Sau poate că lumea în care trăim este doar o schiță imaginară care nu există cu adevărat?!

22:00 HBO

Pasager în trenul terorii (Thriller, Franța, 2018) Cu: Liam Neeson, Vera Farmiga, Patrick Wilson, Jonathan Banks, Sam Neill

În acest thriller plin de adrenalină, Liam Neeson este Michael, un agent de vânzări al cărui drum zilnic spre casă cu trenul iese în curând din rutină. După ce este confruntat de o străină misterioasă (Vera Farmiga), Michael este șantajat și obligat să afle identitatea unui pasager din tren până vor ajunge la ultima stație. Pe măsură ce încearcă să rezolve puzzle-ul, Michael este prins într-o conspirație criminală cu mize pe viață și pe moarte pentru el și pentru ceilalți pasageri din tren.

00:00 PRO TV

Poarta eroilor (acţiune, Franţa, China, Canada, 2016) Cu: Mark Chao, Ni Ni, Dave Bautista, Sienna Guillory, Uriah Shelton, Francis Ng, Kara Wai, Ron Smoorenburg

După ce un cufăr misterios deschide o poartă prin timp, adolescentul Jack (Uriah Shelton) ajunge într-un imperiu antic, terorizat de către un rege barbar şi curd. Jack va avea nevoie de toate abilităţile sale de joc să învingă tiranul, să protejeze o prinţesă şi să găsească drumul înapoi spre casă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...