miercuri, ianuarie 22, 2025
AcasăProgram TVLuni, 25 noiembrie

Luni, 25 noiembrie

Film now 21:55

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Recurs la răzbunare 2017

Cu Antonio Banderas. După ce fiica şi soţia îi sunt asasinate, avocatul Frank Valera, plin de remuşcări pentru că şi-a neglijat mereu familia, face un legământ al tăcerii şi îşi transformă radical viaţa. El nu îşi va găsi liniştea până când cei care le-au ucis vor plăti.

Pro Cinema 20:30

Negociatorul 1998

Cu Samuel L. Jackson, Kevin Spacey. Actiunea filmului se petrece in Chicago, unde unul dintre cei mai buni experti in negocierea cu teroristii risca sa fie inchis in urma unor acuzatii nedrepte. El se trezeste implicat in niste afaceri mai mult decat dubioase. Rivalii sai in aceasta lupta nedreapta sunt chiar capii politiei din Chicago, care incearca sa iasa cu bine dintr-o afacere dubioasa si arunca intreaga vina pe el. Singura sa solutie este aceea de a lua ostatici cativa politisti, pana cand va putea clarifica lucrurile. In acest caz, el va fi cel cu care va negocia pentru eliberarea prizonierilor. Trecut de cealalta parte a baricadei, Danny stie precis cum trebuie sa actioneze si ii ia ostatici pe unii dintre cei mai importanti angajati ai politiei.

Cinemax 21:00

Patru adulți mici 2022

Cu Alma Poysti

Juulia e o membră de succes a Parlamentului, cu o căsătorie aparent perfectă cu soțul ei, Matias, care e preot. Însă Juulia e distrusă când află că partenerul ei de viață a avut o aventură de un an cu Enni. Ca să-și salveze căsnicia, ea o invită pe Enni să facă parte din viețile lor și cei trei încep o relație poliamoroasă.

Tvr 1 21:00

Detectiv cu greutate: Ucigașul din Miami 1991

Cu Bud Spencer, Christopher Atkins. Pe prima pagina a ziarelor din Miami se publica stirea despre un criminal in serie care omoara copii cu diferite afectiuni. In ajutorul politiei vine detectivul Jack Costello (Bud Spencer) care, impreuna cu agentul Blake, cel care a descoperit unul dintre cadavre, incearca sa descopere identitatea criminalului. Primii pe lista suspectilor sunt profesorii de la scoala unde invata copiii ucisi si preotul lor. Insa atunci cand o fetita este rapita si sansele sale de supravietuire scad cu fiecare ora care trece, va reusi detectivul sa o gaseasca la timp?

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
1.8kmh
100 %
mie
6 °
joi
8 °
vin
6 °
sâm
7 °
Dum
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De la UE nu sunt, steaguri de pirați nu sunt, că ar fi negre, probabil vrea cineva niște autonomie.

EDITORIAL

Din când în când, după ce editorialele subsemnatului devin accesibile, se mai găsește câte un român verde să-mi atragă atenția că nu fac ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Îndreptând spre tâmplă arma, Ea i-a spus: „Asta ți-e karma! Dă-te Radule legat Ca să nu mori împușcat!” -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...