spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPublicitateComunicat ALDE Botoşani

Comunicat ALDE Botoşani

Vreți să știți cum funcționează una dintre cele mai profitabile „industrii” din țară, chiar și pe timp de pandemie? Unii se aleg cu banii, alții cu gazele toxice de la munții de gunoaie arse pe câmpurile pârjolite și contaminate.

„Industria” despre care vorbesc e cea a importurilor ilegale de deșeuri, pe care autoritățile ori o ignoră, ori nu o consideră suficient de periculoasă, din moment ce întârzie cu reglementările care ar putea să oprească transformarea țării noastre în paradisul deșeurilor din Europa.

Pentru că situația e clară la vămile române: luna și captura de deșeuri din import. Plastic și PET-uri, anvelope uzate, metale grele și metale ușoare, vopseluri, uleiuri, polistiren şi carton – gunoaiele europenilor vin în valuri către România, unde costurile de depozitare sunt foarte mici, comparativ cu restul statelor.

Așa a ajuns România o țară ruptă între două realități: pe de o parte, Comisia Europeană ne tot amenință cu sancțiuni pentru că suntem codași la reciclarea deșeurilor, pe de altă parte, țările bogate din Uniune exportă către noi, în continuare, zeci de mii de tone de gunoaie, care nu mai pot fi reciclate și care ajung să fie aruncate pe câmpuri ori să fie arse.

Pe unii, gunoiul îi îmbogățește, pe alții, îi omoară încet, fiindcă gazele emanate înseamnă moarte sigură pentru plămâni, soluri contaminate și agricultură toxică.

Până la „reforma majoră” privind toate transporturile de deșeuri, la care Comisia Europeană lucrează în aceste zile, solicit guvernanților să înăsprească măsurile în primul rând împotriva acelor samsari de gunoaie, care aduc deșeuri sub eticheta de „materie primă pentru reciclare” sau „obiecte casnice uzate”, cărora le pierd apoi urma.

Descurajarea pieței negre a gunoaielor, unde, potrivit articolelor apărute în presă, marii jucători rulează anual sume de ordinul a zeci de milioane de euro, e prima mutare în acest război cu deșeurile ilegale.

A doua mutare înseamnă implementarea unor soluții eficiente pentru sortare și tratare, în fiecare localitate din țară, pentru că gradul de colectare selectivă e… la pământ.

Nu amenzile și creșterea prețurilor la salubrizare pentru cetățeni sunt soluția, ci politica de tipul “Plătește cât arunci!”, care responsabilizează și adaugă puncte la gradul de reciclare, la nivel național, a deșeurilor produse în țară, nu a celor importate!

Daniel Olteanu – Preşedinte Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor ALDE

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...