Sătul să tot fumeze în birou, acum că soarele este sus pe cer iar temperaturile permit şi o altfel de abordare, dar mai ales copleşit de probleme cum ar fi căderea guvernului sau antraxul din judeţ, nea Costică cel Nou, preşul de la cejeu, a plecat în concediu. Când s-o întoarce, că of, se întoarce sigur, antraxul va fi trecut iar la Bucale va fi un guvern nou – nouţ, deci toate se vor fi rezolvat. Asta ca să fie clar cât de eficient este nea Costică chiar şi când lipseşte. Numai să-i duhănească cineva în birou, în locul lui, n-a putut să aranjeze, ceea ce înseamnă că, asemenea oricărui om, nu-i chiar perfect deşi oglinda de pe perete îi spune clar altceva.
TOATE DREPTURILE REZERVATE. TEXTELE ȘI FOTOGRAFIILE SUNT PROPRIETATEA TITULARILOR DE COPYRIGHT ȘI NU POT FI REPRODUSE FĂRĂ ACORDUL SCRIS AL ACESTORA.
Contactați-ne: monitorul@monitorulbt.ro