sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPulsCum a scăpat judeţul de potop

Cum a scăpat judeţul de potop

Aţi fost martori la ce urgie s-a scurs din ceruri aste zile şi nopţi. Ei bine, lucrurile ar fi stat cu mult mai grav dacă n-am fi avut un conducător la cejeu, anume pe nea Costică, preşul de acolo. Neclintit, el a refuzat să repare drumurile judeţene şi a rezistat viguros la ceea ce-i cerea toată lumea să facă, la fel ca Noe, care a construit arca. Nea Costică n-a construit nimic, pentru că dacă drumurile erau cârpite, apoi cât amar de apă, care a fost prinsă în găuri, ar fi năpădit prin localităţi, făcând prăpăd. Asta înseamnă să fii cu adevărat vizionar, dar şi econom, când laşi şoferii să te înjure în vreme ce lărgesc borţile din asfalt când trec pe-acolo, şi asta gratis!

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...